Parcul auto al Regiei de Transport Local din Săcele este unul extrem de vechi. În prezent, Regia operează cursele pe ruta Brașov – Săcele cu 14 autobuze, unele dintre acestea având vârste venerabile. Unul dintre autobuze poate fi chiar „piesă de muzeu”, primarul din Săcele, Virgil Popa, susținând că acesta a fost fabricat în anul 1970. Nici restul mijloacelor de transport nu sunt mai noi, fiind fabricate în anii ’80, iar cele mai noi fiind produse în anii ’90 și achiziționate de Regie second-hand. Primarul a precizat că municipalitatea a alocat 30.000 de euro pentru achiziția a două autobuze, care vor fi tot second-hand. De data aceasta, autobuzele vor fi ceva mai noi, fabricate după anul 2000 și cu motor Euro 3, autobuzul care are deja peste patru decenii de activitate urmând să fie casat.
Totodată, Primăria Săcele a decis ca începând cu luna octombrie să le faciliteze transportul elevilor spre școală și le-a acordat copiilor din oraș gratuitate pe această rută, fiind preluat modelul de la Brașov, respectiv că abonamentele gratuite le primesc doar elevii care nu au absențe nemotivate pe luna anterioară și stau la o distanță mai mare de două stații de școală.
http://www.bizbrasov.ro/2016/10/12/rat-vrea-sa-cumpere-10-autobuze-second-hand-in-valoarea-de-12-milioane-de-lei-banii-ar-urma-sa-fie-platiti-in-37-de-rate-lunare/