Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au intrat pe fir în ceea ce privește modul ilegal în care a fost amenajată o farmacie privată la Spitalul Județean, astfel că unitatea va fi demolată. La puțin timp după ce procurorii au dat publicității acest dosar în care sunt cercetați fostul președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, dar și primarul Brașovului, George Scripcaru, farmacia a fost închisă, dar și împrejmuită cu un gard metalic. De asemeena, în fața intrării a fost postat un anunț în care se precizează că farmacia se „relochează”.
Teoretioc, ar fi fost o contrucție provizorie
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov, acum este în curs de semnare certificatul de urbanism pentru desfiinţarea construcţiei provizorii, document solicitat în 22 septembrie de Consiliul Judeţean Braşov, respectiv a acestei farmacii, ridicată în baza aurorizaţiei de construire nr 723 din 7 noiembrie 2013. După ce se va elibera acest certificat, vor fi obţinute apoi autorizaţiile şi avizele necesare demolării farmaciei, respectiv autorizaţia de desfiinţare, avizul de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, avizele de la reţelişti şi avizul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului.
În locul farmaciei va fi construită o scară de incendiu
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Adrian Gabor a precizat că autoritatea județeană a solicitat desființarea construcției, întrucât în data de 20 septembrie 2016 a expirat contractul de închiriere a terenului pe care a fost construită farmacia. În respectivul loc ar urma să fie construită o scară de incendiu pentru spital. „Locul pentru montarea scării de incendiu a fost stabilit după ce mai multe luni au fost realizate simulări, care au stat la baza proiectării unui sistem anti-incendiu. Cred că vom fi primul spital din România dodat cu astfel de sistem. Proiectul deja finalizat, fiind avizat inclusiv de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Având în vedere că şi acest proiect este gata, preşedinteşe CJ Adrian Veştea va încerca să obţină finanţare de la bugetul de stat, prin Compania Naţională de Investiţii şi pentru acest proiect”, a explicat Adrian Gabor. Costul lucrărilor pentru realizarea sistemului de prevenire a incendiilor se ridică la 300.000 de euro.
Căncescu și Scripcaru, încă un dosar la DNA. Cum se închiriau spațiile în Spitalul Județean?