Oficialii CJ Brașov susțin că vor face ordine cu firmele private care prestează serviciul de transport în comun în județ
1În ședința de ieri, consilierii județeni au aprobat acordarea unor licențe de transport public unor firme care prestează această activitatea în județ. Cu această ocazie, unii dintre consilierii județeni au reclamat Executivului județului că unele firme figurează pe lista neagră, călătorii din anumite localități având probleme în ceea ce privește asigurarea transportului.
De exemplu, consilierul judeţean Roxana Mînzatu a precizat că au înregistrate mai multe reclamaţiii de la călătorii din Vama Buzăului referitoare la calitatea serviciilor oferite de către firma Transbus. „Rugămintea mea este să se realizeze o analiză a activităţii acestei firme, pentru că sunt numeroase reclamaţii”, a subliniat Mînzatu.
Totodată, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Adrian Gabor a precizat faptul că înainte de 12 septembrie, respectiv de începrea noului an școlar, a avut discuții cu reprezentanţii acestei firme tocmai pentru a nu exista sincope în derulare activității de transport. „Le-am spus că nu vreau să aud că sunt probleme în ceea ce priveşte transportul elevilor. Mi-au spus că au avut ceva probleme, pentru că nu au avut suficiente maşini şi m-au asigurat că nu vor apărea situaţii neplăcute”, a explicat Gabor.
În acest context, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a precizat că vor fi verificați toți transportatorii pentru a vedea dacă respectă licențele de tranport. „Vom repartiza maşini, astfel încât să poată fi efectuate verificările în teren. Vom verifica punct cu punct sesizările”, a anunţat preşedintele CJ. Transbus a primit licenţe pentru traseele Făgăraş – Codlea, Zărneşti – Codlea, Vulcan – Codlea, Braşov –, Caţa – Codlea, care sunt valabile până la data de 31 august 2018.
Un comentariu
Cu parere de rau va spun ca Transbus a ramas o firma la fel de neserioasa ca si pana acum…si asa va ramane in vecii vecilor…pe traseul Brasov- Budila, Budila-Brasov nu se respecta noul program afisat… adica nu sunt autobuze la intervalelel de timp afisate …iar cand sunt vin haotic cu intarzieri de 20 de minute….daca intrebi la caserie cand ai urmatorul autobus spre Budila doamna de acolo da din umeri; desi meseria ei este sa vanda bilete si implicit sa stie ce vinde…iti spune ca bilete se pot cumpara de la sofer…iar daca vrei sa aflii cand ai uratorul autobuz iti spune sa sa mergi la informatii…la informatii de obicei nu sta nimeni la ghiseu si dupa 15 minute de cautari cand dai de asa-zisul angajat ar biroului de informatii pe undeva prin afara cladirii spargand seminte siprivid la cer , nici acesta nu este capabil sa iti ofere o informatie corecta…mi s-a intamplat sa mi se spuna ca am autobuz la 16:30 ca s-a schimbat programul iar la 16:20 sa aflu de la alt asa zis angajat al biroului de informatii ca defapt s-a schimbat doar pe hartie ca autobuzul a plecat de la 16 fix…niste incompetentii… asa se intampla cand nu li se permite de la CJ si altor firme sa presteze servicii de transport ,nu exista concurenta asa ca firma lui Codreanu isi permite sa isi bata joc de clienti.Si nu inteleg de ce nu sunt seriosi ,mai ales ca tot timpul au pasageri incat sase ocupe toate scaunele disponibile. Poate ca nu le convine ca nu se umple si spatiul pentru stat in picioare sau nu mai e interes ca se castiga mai bine din popie?