Firma va ataca prețurile practicate acum de taximetriști, venind cu tarife mult mai mici, în condițiile în care firmele brașovene de taximetrie vor să majoreze tarifele până 1,99 lei/km
Uber a anunțat că până la sfârşitul anului vizează extinderea în Timișoara și „poate și la Brașov”, a spus Nicoleta Schroeder, general manager al Uber România. Pe lângă uberX şi UberSELECT, compania operează în România şi serviciul Uber Child Seat, prin care clienţii pot chema maşini dotate cu scaun special pentru copii mici.
Compania de ride sharing Uber a redus tarifele atât pentru varianta low-cost uberX, de la 1,45 lei la 1,3 lei/kilometru, cât şi pentru UberSELECT, care costă de la finele lunii august 1,65 lei/kilometru, cu 30% sub preţul practicat până atunci, de 2,45 lei/kilometru. De asemenea, compania americană a relaxat, într-o oarecare măsură, exigenţele privind tipurile de automobile acceptate pentru cele două servicii, dar promite aceleaşi standarde de calitate. Schimbările au ca scop atât creşterea numărului de clienţi, cât şi atragerea a cât mai mulţi şoferi parteneri.
„Aceste schimbări au un obiectiv clar: să deschidă platforma Uber unui public cât mai mare. Noile tarife permit și mai multor oameni să apese un buton și să solicite o cursă ieftină – ne așteptăm ca solicitarea pentru serviciu să crească considerabil în următoarele luni, ceea ce va însemna și venituri crescute pentru parteneri. Totodată, schimbăm criteriile de acces pe platformă astfel încât mai mulți șoferi să poată câștiga un venit conducând propria mașina”, a spus Nicoleta Schroeder, general manager al Uber România, într-un comunicat trimis de companie.
Astfel, Uber vrea, pe de o parte, creşterea puternică a numărului de şoferi parteneri şi, pe de altă parte, atragerea a cât mai mulţi clienţi. Compania are în prezent peste 100.000 de clienţi în România şi speră la dublarea numărului lor până la finalul anului.
Şoferii parteneri Uber vor primi venituri garantate în următoarele câteva săptămâni, compania încercând astfel să se asigure că schimbările nu le vor afecta pe termen scurt câştigurile. Uber speră că, odată ce consumatorii vor afla că au scăzut preţurile, cererea mai mare va creşte gradul de ocupare şi veniturile conducătorilor auto.
Spre exemplu, după introducerea „tarifului de vară”, în luna aprilie, când preţurile uberX au fost reduse de la 1,65 lei/kilometru la 1,45 lei/kilometru, veniturile medii ale şoferilor parteneri au crescut cu 12% în luna următoare, spun reprezentanţii companiei.
Uber s-a lansat în Bucureşti la începutul anului trecut cu serviciul uberX, la un tarif de 1,39 lei/km, acelaşi cu cel practicat de majoritatea firmelor de taxi. În luna decembrie, compania a mărit tariful în Bucureşti la 1,65 lei/km, iar în aprilie preţul uberX a fost redus la 1,45 lei/kilometru, denumit atunci tarif de vară.