Continental, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de componente auto și principal producător de anvelope la nivel mondial, a inaugurat marți, la Brașov, un nou centru de cercetare și dezvoltare în România, după o investiție de 6 milioane de euro. Proiectul conturării acestui centru a demarat în august anul trecut, iar în prezent, centrul de la Brașov care se întinde pe o suprafață de 1.800 de mp lângă fabrica Continental de la Ghimbav este cel mai modern și complex centru de acest tip din cadrul companiei.
23 de angajați în prezent
„Până acum, componentele produse de Continental erau testate doar în laboratoarele din Germania. Continental mai are asemenea centre și în India, China și SUA, dar centrul de testare și dezvoltare de la Brașov beneficiază de cele mai noi și complexe echipamente din domeniu și poate face o gamă variată de teste, de la cele de performanță, la cele de performanță, precum și de analiză a combustibililor”, ne-a declarat Adrian Turcaș, unul dintre cei care a participat la conturarea acestui proiect. Echipamentele din acest centru sunt de ultimă generație, produse în Germania de companii de renume pe acest segment. Centrul are în prezent 23 de angajați, iar în anii următori echipa de cercetare dezvoltare va ajunge la 60 de persoane.
Continental a ales Brașovul pentru acest centru, fiindcă aici găsește specialiști
„Continental a investit într-un nou centru de inginerie pentru că în România dezvoltăm software și produse inovative în domeniul automotive. Avem 5.000 de ingineri în România care dezvoltă produse și software pentru o mobilitate tot mai eficientă. Acest lucru înseamnă responsabilitate transferată în România, în echipele de cercetare și dezvoltare de aici. Inginerii noștri lucrează pentru mașina autonomă, dezvoltă aplicații de interconectivitate în automotive și de eficiență energetică și de consum. Avem nevoie de specialiști în acest domeniu în toate locațiile din România, iar la Brașov găsim acești oameni“, a spus Dr. Christian von Albrichsfeld, directorul general Continental România.
Germanii au investit până acum 89 de milioane de euro la Brașov, 21 de milioane de euro fiind doar suma investită în 2015, susțin reprezentanții companiei. Germanii de la Continental au inaugurat fabrica de la Ghimbav în 2013, în urma unor investiții de 44 de milioane de euro. „Activitatea colegilor noștri din această nouă locație este dedicată unității comerciale Fuel&Exhaust Management. Ei vor dezvolta aici proiecte ce presupun testarea și validarea produselor, precum și activități de cercetare și dezvoltare“, a explicat Dr. Joachim Zirbs, directorul locației Continental Brașov.
Peste ce teste trebuie să treacă piesele
Centrul este împărțit în mai multe camere unde se execută diverse teste pe componentele produse de companie. În acest moment, la Ghimbav se produc patru tipuri de pompe de combustibil (diesel, benzină, cu perii şi fără perii), care din punctul de vedere al carcaselor din plastic şi diverselor componente conexe reprezintă o varietate de câteva zeci de modele, iar în timp se va ajunge la sute de modele. Piesele produse de Continental vor intra în aceste camere de testare pentru a fi verificate, astfel încât să corespundă cerințelor clienților. Una dintre camerele speciale este „Vibration test room”, unde piesele sunt supuse unor teste extreme. „Piesele sunt supuse unor șocuri mecanice, de exemplu putem simula ce se întâmplă cu piesa pe un drum cu gropi, atât în cazul în care piesa este montată pe un autovehicul, dar și pe timpul transportului acestor piese”, a explicat Adrian Turcaș. De asemenea, în această cameră se testează și îmbătrânirea piesei. „Putem vedea ce se întâmplă cu respectiva piesă după 10 ani, dacă mai respectă aceleași standarde de la început în ceea ce privește calitatea și performanța”, a completat Adrian Turcaș.
Totodată, într-o altă încăpere, piesele sunt testate din punct de vedere climatic, în echipamentele speciale piesele fiind supuse și la șocuri termice. În camerele termice, într-o secundă, piesa trece de la o temperatură de + 80 de grade Celsius, la o temperatură de – 70 de grade Celsius, astfel ca să se poată observa cum se comportă respectivul component la un astfel de șoc termic. Nu în ultimul rând, în centrul de la Ghimbav există și o zonă de management al combustibilului, care din punct de vedere al complexității este cea mai mare din companie. Aici piesele sunt testate cu diverse tipuri de combustibil, ca și cum ar fi montate în rezervorul mașinii. Ultima componentă a acestui centru este o cameră funcțională unde va fi testat noul produs al Continental, pe partea de catalizare, care va intra pe linia de producție a fabricii de la Ghimbav începând de anul viitor.