Investiția se ridică la șase milioane de euro
Germanii de la Continental inaugurează astăzi un centru de inginerie la Brașov în urma unei investiții de șase milioane de euro. Compania creează, astfel, 60 de locuri de muncă, o parte dintre acestea fiind deja ocupate.
Continental Powertrain, firma din Brașov a concernului german, a ajuns la peste 1.150 de angajați la finele anului trecut, dar o bună parte din cei 1.000 de oameni pe care germanii vor să îi angajeze anul acesta se vor face în fabrica de la Brașov.
Germanii au investit până acum 89 de milioane de euro la Brașov, 21 de milioane de euro fiind doar suma investită în 2015, susțin reprezentanții companiei. De asemenea, potrivit acestora, și anul acesta sunt prognozate investiții la Brașov, dar cuantumul acestora nu a fost făcut public.
„Pentru 2016 avem în plan volume pentru clienții deja existenți – VW, BMW, Daimler, Jaguar, Volvo, Ford și Peugeot Citroen. Vom derula și proiecte de la noi clienți, cum ar Fiat, GM, Porsche și Hyundai”, au mai anunțat reprezentanții Continental.
În ceea ce privește recrutarea de personal, compania germanp recunoaște că se lovește de o problemă ca, de altfel, toate companiile din zonă. „Angajarea de personal este o provocare în România, sunt multe companii care caută personal calificat. Acest lucru este în beneficiul viitorului angajat pentru că sunt oferite multe beneficii pe lângă salariu. Unele dintre acestea sunt și instruirea la locul de muncă. Nu putem vorbi de investiție medie în ceea ce privește personalul, fiecare nou venit are potențialul lui. Avem perioada de integrare, în care ne asumăm costuri indirecte generate de lipsa de performanță, iar în măsura în care sunt necesare traininguri externe, le organizăm. În cel mai extins caz, am trimis colegi noi pentru 6 luni de pregătire la centre din Germania pentru activitatea nouă de testare și validare. În zonele bine consolidate, costul de dezvoltare este mai mic, echipele fiind mature”, susțin reprezentanții companiei.
Germanii de la Continental au inaugurat fabrica de la Ghimbav în 2013, în urma unor investiții de 44 de milioane de euro. În primul an de funcționare au avut 500 de angajați, numărul acestora fiind mai mult decât dublu după doi ani de la deschidere. Nemții produc la Ghimbav patru tipuri de pompe de combustibil (diesel, benzină, cu perii şi fără perii), care din punctul de vedere al carcaselor din plastic şi diverselor componente conexe reprezintă o varietate de câteva zeci de modele, iar în timp se va ajunge la sute de modele.
În 2014, compania Continental Powertrain a avut afaceri 399,73 milioane de lei și pierderi de 59,90 milioane de lei, bani care au intrat în investiții.