În Master Planul privind transporturile pe care Guvernul l-a aprobat de curând a fost inclus și aeroportul de la Ghimbav, la categoria aeroporturilor regionale. Potrivit acestui Master Plan condiția pentru un aeroport regional este ca orașul deservit să aibă o populație cuprinsă între 50.000 și 350.000 de locuitori, iar populația din aria de captare să fie mare de 500.000 locuitori. În schimb, potrivit acestui document, aeroporturile din România sunt împărțite în patru categorii, respectiv Aeroport Hub Internațional Major, Aeroport Hub Internațional cu variația „Strategic Internațional”, Aeroport Regional, Aeroport Regional Mic cu variația Aerodrom. Reprezentanții Guvernului au precizat că pentru stabilirea categoriilor de aeroport în România s-a plecat de la potențialul fiecărui aeroport raportat la populația din aria de captare (catchment area) și numărul populației din orașul în zona administrativă a căruia își desfășoară activitatea aeroportul.
În funcție de indicatorii îndepliniți se poate obține finanțarea
Includerea aeroportului de la Ghimbav în categoria celor regionale depinde însă de negocierile cu Comisia Europeană. „Dezvoltarea aeroportului Brașov este condiționată de negocierea cu Comisia Europeană și cu planificarea investiției în perioada de programare 2020 – 2030. În intervalul 2014-2020, autoritățile locale/județene din Brașov vor elabora strategia de dezvoltare a aeroportului Brașov conținând ca și indicatori de monitorizare valoarea investițiilor și numărul de locuri de muncă create în acest interval. Indicatorii îndepliniți sunt condiție pentru obținerea finanțării în 2020-2030”, se precizează în Master Plan.