După ce s-au vehiculat două posibile locații unde ar putea fi amenajat un nou spital al Brașovului, autoritățile brașovene au decis că amplasamentul cel mai bun pentru construcția acestuia este în zona Institutului Cartofului și a Campusului Genius. Această decizie a fost luată ținând cont de faptul că locația va fi interconectată la ocolitoarea Brașovului, astfel că accesul va fi facil din mai multe zone și în plus nu se mai pierde timp cu traficul din oraș. Pentru ca pe amplasament să se poată construi este necesară rezolvarea problemelor juridice legate de proprietatea terenului.
„Vineri, am avut o discuție cu domnul prefect Ciprian Băncilă pentru a demara procedura pentru a construi noul spital al Brașovului. Propunerea noastră, pe care am mai avut-o și cu ani în urmă este ca acest spital să fie în zona Institutului Genius și al Centrului de Afaceri, iar pentru aceata trebuie inițiat un proiect de Ordonanță de Guvern pentru trecerea terenului din proprietatea Statului în cea a Municipiului. Am ales această variantă, pentru că este cea mai rapidă soluție, iar construirea acestui spital este o necesitate atât pentru Brașov, cât și pentru întreaga regiune”, a declarat primarul George Scripcaru. Cealaltă variantă de amplasament era Stadionul Municipal, însă edilii vor să amenajeze în această zonă o sală polivalentă.
Acesta a precizat că în conformitate cu legile în vigoare, municipalitatea nu se poate implica efectiv în realizarea investiției, dar poate contribui pe lângă teren şi cu realizarea utilităţilor. Consiliul Județean Brașov ar urma să contureze conceptul și proiectul pentru noua unitate sanitară. În prezent, Spitalul Județean are o problemă patrimonială, deoarece își desfășoară activitatea în mai multe locații.