Primăria Brașov a început demersurile la Ministerul Educației în vederea înființării altor patru școli profesionale în sistem dual, pe modelul Școlii Kronstadt, care funcționează de acum patru ani. Astfel, oficialii municipalității au transmis ministrului Educaţiei Naţionale o adresă prin care a solicitat includerea în strategia naţională a celor patru proiecte. „Având în vedere că școala Profesională Kronstadt a devenit un model de bună practică la nivel național, precum și nevoia existentă pe piața brașoveană a forței de muncă specializată, am demarat procedurile pentru înființarea a încă patru școli profesional în sistem dual. Sunt vizate domeniile de HORECA, industria lemnului, producție industrială și nu în ultimul rând servicii sociale, un domeniu în care la nivelul întregii țări se constată un deficit de personal calificat”, a explicat primarul George Scripcaru. Primăria are în vedere pentru amenajarea celor patru unități școlare accesarea fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 – Prioritatea de investiţii 4.4 Investiţiile în educaţie, în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare. Una dintre condițiile obligatorii pentru accesarea banilor europeni este ca proiectele să fie incluse în strategia națională a Ministerului Educației.
Primăria a solicitat ministerului includerea în această strategie a construcţiei/reabilitării/modernizării/extinderii/echipării cu infrastructură a unui liceu sau şcoală profesională în sistem dual de turism, a unei școli în domeniul serviciilor sociale, a altei școli în sistem dual de industrializare a lemnului, dar și a unei unități de învățământ care să pregătească tot pe modelul „Kronstadt” municitori calificaţi în sistemul industrial, ținând cont că cererile de înscriere la școala existentă depășesc oferta.