Traficul rutier în zona străzilor Minerva – Mercur va fi resistematizat în următoarele săptămâni, după ce în urma discuțiilor pe care oficialii Primăriei le-au avut cu reprezentanții Poliției Rutiere s-a decis introducerea de sensuri unice pe străduțele adiacente.
În conformitate cu deciziile luate în Comisia de Circulație de săptămâna trecută, accesul pe strada Minerva dinspre Saturn (intersecția cu strada Cometei), va rămâne cu dublu sens până la Grădinița Lumea Copiilor. De la grădiniță înspre blocul cu numărul 7 de pe strada Mercur va fi sens unic. De asemenea, dinspre Minerva spre Aleea Mercur va fi doar sens de intrare,
De exemplu, prin fața blocului Saturn 39 va fi sens de dus spre blocul potcoavă (Satunr 41), urmând ca pe aici să se facă accesul și spre Liceul Forestier (fosta Școală 3), iar prin spatele său va fi sens de întoarcere. „Împreună cu Poliția Rutieră am studiat zona inclusiv fluxurile de circulație și blocajele care se produceau și pentru a evita riscul producerii unor accidente, din cauza faptului că străzile sunt înguste, în ultima ședință a Comisiei, de Circulație s-a aprobat introducerea sistemului de sensuri unice în zona Minerva”, a explicat Miklos Gantz, administratorul public al Brașovului.
Accesul spre Mercur se va putea face în continuare dinspre prelungirea Crinului, pe lângă blocul cu nr. 17 de pe această stradă. Ieșirea din zona Mercur – Minerva se va face ori pe bucata de sens dublu de la intrare dinspre Cometei, ori pe la artera care iese după stația RAT Cometei, unde va fi exclusiv sens unic de ieșire spre Saturn. În următoarele săptămâni se va monta noua semnalizare rutieră, astfel ca traficul să se desfășoare în cele mai bune condiții.
3 comentarii
Si de intersectia Saturn cu Strada Neptun când se va sesiza cineva, intrare la supermarket Lidl (Micsunica) sau încă nu s-au gasit capetele luminate sa gandesca sistematizare si acolo.
Comisia de circulatie… ce tampiti !!! Creeati probleme intr-o zona unde nu erau !