Continuarea lucrărilor la aeroport este în „stand-by” de mai bine de doi ani, asta din cauza faptului că nu a fost încă clarificată problema unei părți din teren, care a reintrat în proprietatea Institutului Cartofului din iunie 2014. Astfel, pentru a nu se distruge ceea ce a fost construit până acum, ținând cont că estimarea investiției din ultimii zece ani este de 24,7 de milioane de euro, Consiliul Județean Brașov a decis să schimbe paznicul și să mărească efectivele de pază, mai ales că o parte din gard a dispărut în mod misterios, iar pista era folosită ilegal de diverse avioane de agrement, dar și de camioane care cărau pietriș de la balastiera desființată din zonă.
15 paznici vor veghea aeroportul
De la 1 iunie 2016, de paza acestui obiectiv se ocupă Direcția de Pază și Ordine a CJ Brașov și pentru a le asigura condițiile optime de lucru paznicilor, aceasta va achiziționa trei cabine, prețul acestora fiind estimat la suma de 15.000 de lei. „Conform ofertelor, prețul unei cabine, inclusiv transportul și montajul, se ridică la valoarea de 5.000 de lei”, se arată în proiectul hotărârii prin care se va aproba alocarea acestei sume în plenul forului deliberativ județean. Banii vor fi tăiați dintr-o alocare de 50.000 de lei, pe care Direcția de Pază a avut-o pentru achiziția unui autoturism. Cabinele ar urma să fie folosite de 15 paznici, care vor păzi în ture șantierul aeroportului, astfel ca acesta să nu mai fie ca un sat fără câini. De altfel, pe ordinea de zi ședinței de plen a Consiliului Județean de astăzi va fi dezbătut și un proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și statului de funcții al Direcției, care va fi suplimentată cu șase agenți de intervenție pază și ordine, astfel că numărul total de salariați va crește de la 120 la 126. Salariul de bază al unui agent de intervenție pază și ordine este de 1.365 de lei, conform datelor prezentate consilierilor județeni.
Se mai implică sau nu Primăria în proiect?!
De asemenea, după ce zilele trecute a apărut o „scrisoare pierdută” de la Primăria Brașov la Registratura Consiliului Judeţean, potrivit căreia municipalitatea ar fi dispusă să se implice în proiectul Aeroportului, doar în situaţia în care ar fi proprietară pe terenul pe care se realizează investiţia, reprezentanţii Primăriei au ținut să facă unele clarificări cu privire la interpretările care au apărut cu privire la această adresă. „Încă din momentul în care s-a decis asocierea între Primăria Braşov şi Consiliul Judeţean, departamentele de specialitatea ale celor două unităţi administrativ-teritoriale au discutat, pentru a vedea care este soluţia optimă de punere în practică, în cel mai scurt timp, a acestei asocieri, astfel încât să se poată începe lucrările. În aceste condiţii, au loc discuţii şi între departamentele juridice, pentru a se găsi o soluţie legală”, a subliniat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Totodată, acesta a mai precizat că în ceea ce privește situația terenurilor, s-a purtat o corespondenţă mai amplă între CJ şi Primărie, iar juriştii municipalităţii au transmis puncte de vedere privind acest subiect. „Având în vedere legislaţia în vigoare şi prevederile referitoare la cheltuirea banului public, este normal ca municipalitatea să facă investiţii pe un teren pe care este proprietar sau coproprietar. În timpul discuţiilor, specialiştii Primăriei şi cei ai Consiliului Judeţean au stabilit unele aspecte legate de asociere. Rămâne ca în perioada următoare să fie discutate şi celelalte detalii, astfel încât, în momentul în care se va rezolva situaţia juridică a terenului să putem face toate demersurile în vederea accesării finanţărilor necesare implicării în acest proiect”, a punctat Toarcea.