Cartea irlandezului Patrick O’Brien, Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene în toamna şi iarna anului 1853, apărută imediat după călătoria lui, în 1854, pare a fi un adevărat raport adresat Foreign Office şi guvernului britanic.
Patrick O’Brien a vizitat Muntenia, dar, după trei luni petrecute în această zonă, în decembrie 1853 a luat poştalionul de la Bucureşti cu direcţia Viena. Pentru a traversa Munţii Carpaţi şi a ajunge la Braşov, legătura se făcea prin Valea Prahovei, urmând în mare măsură actualul traseu al DN 1. Însă riscurile erau foarte mari: „Drumul peste această parte a Carpaţilor este o potecă rudimentară tăiată în marginea muntelui, cu o prăpastie de-o parte şi un perete perpendicular de stâncă sau sol nisipos de cealaltă. Abia era loc pentru trăsură, iar o abatere de câteva picioare de la cursul obişnuit ne-ar fi azvârlit în hău“. Efortul şi riscul (oricum nu avea de ales) au meritat, căci „e greu să descriu măreţia peisajului (…) Munte peste munte se ridicau dinaintea noastră acoperiţi de zăpadă, iar sub noi era o vâlcea îngustă şi întunecată, pe marginea căreia se întindea cărarea“. Diferenţele între Muntenia şi Braşov sunt şi ele notate şi notabile. „Braşovul este un orăşel fermecător la poalele unui munte mare şi impozant. Locuitorii nu par să aibă nimic din acea apatie orientală pe care o vezi de partea românească a graniţei, ci sunt un popor activ, muncitor şi prosper.“
Patrick O’Brien a reprezentat secţiunea eşichierului politic irlandez mai puţin radicală şi naţionalistă care a acceptat să se implice în politica mare de la Londra. A rămas în viaţa politică britanică din partea Partidului Liberal până în 1885 (mai bine de trei decenii), fiind ales de mai multe ori membru al Camerei Comunelor din partea comitatului Regelui (King’s County, acum Offaly – după 1921, toate denumirile engleze au fost reirlandizate!), el fiind chiar înnobilat, trăind până în 1895 și fiind înmormântat în Kensal Green Cemetery.