Compania va crea 300 de locuri de muncă în noua facilitate de producție din Cristian
Compania brașoveană Rolem își va extinde prezența în cadrul parcului industrial Olympian din Cristian cu încă 10.000 de metri pătrați, ajungând astfel la 18.000 de metri pătrați închiriați. „Se relochează din Germania o linie de producție pentru BMW seria 3, iar în urma acestei decizii am hotărât să ne extindem suprafața de producție”, a explicat Răzvan Urdea, directorul companiei brașovene. Potrivit acestuia, investiția în relocare este de circa 15 milioane de euro, iar în noua facilitate de producție vor lucra aproximativ 300 de persoane. „În prezent avem 1.500 de angajați, dar acum vom ajunge la 1.600 – 1.700 de angajați, pentru că am mai făcut angajări, știind că vom face acest transfer de producție”.
Compania Rolem SRL Codlea, parte a grupului german Hib Trim Part Solutions, prima multinaţională din domeniul automotive care a pătruns pe piaţa românească, a încheiat anul trecut cu afaceri de 276,82 milioane de lei (61,5 milioane de euro), în creștere cu 15% față de anul anterior, când raporta un business de 236,83 milioane de lei.
Compania produce ornamente de lemn pentru interiorul maşinilor de lux ale brandurilor Mercedes, BMW, Audi, Volkswagen sau Porsche.
Firma Rolem a fost înfiinţată în toamna lui 1994, cu un număr de aproape 300 de angajaţi şi pentru început un contract solid cu Mercedes. Atunci aceasta era deţinută în coproprietate de concernul german Daimler şi de omul de afaceri Ion Ţiriac. În 1998, Daimler a vândut divizia de componente de lemn către Draexlmaier. În 2010, grupul german a fost cumpărat de fondul de investiţii german Mutares AG, acesta relansând producţia de serie pentru alte noi piese pentru gama BMW. În prezent, cei mai importanţi clienţi ai companiei Rolem sunt BMW, Daimler şi grupul Volkswagen-Audi.
Olympian Park Cristian, închiriat 100%
Olympian Park din Cristian, dezvoltat de Helios Phoenix, a ajuns la o suprafață de peste 28.000 metri pătrați, închiriat în porporție de 100%, în care își desfășoară activitatea doi chiriași: Terwa, producător de componente metalice pentru domeniul construcțiilor, și Rolem, producător de ornamente de lemn pentru interiorul mașinilor de lux ale brandurilor Mercedes, BMW, Audi, Volkswagen sau Porsche.
„Cu siguranță, în cel mai scurt timp, vom demara tot în incinta parcului din comuna Cristian o nouă construcție, ce va însuma o suprafață mai extinsă decât cea livrată acum, răspunzând cerințelor exigente ale pieței interesate de proiecte de clasa A, la niste costuri de construcție competitive, fapt ce conduce la atractivitatea produselor noastre, nu doar din punct de vedere tehnic, ci și comercial”, a declarat Athos Myrinathous, director de dezvoltare Helios Phoenix.
În România, grupul Helios Phoenix deține parcuri de tip industrial clasa A în două orașe (Brașov si Timișoara), totalizând circa 67.500 de metri pătrați si deține terenuri pentru dezvoltări ulterioare in București, Cluj, Chiajna, Constanța.