Stiri Brasov, Timp liber

Peste 40 de filme, dar și concerte și alte surprize cu tema (R)Evolution, la Festivalul de Film Istoric

13588934_10153761535528927_492501327_oSubiecte relevante, filme deştepte, lectori carismatici, public inteligent, dezbateri memorabile, concerte sofisticate, clădiri venerabile, cântări exuberante în aerul noptilor carpatine, expoziţii, standuri de cărţi. Toate acestea vă așteaptă timp de zece zile, la cea de-a VIII-a ediție Festivalului de Film Istoric de la Râșnov, care va avea loc în perioada 29 iulie – 7 august. „Festivalul de Film Istoric de la Râșnov este un eveniment pe care l-am inițiat în 2009 și care s-a bucurat de aprecieri foarte mari. Dacă în 2004, când am devenit primarul Râșnovului, sala de cinema era un depozit, din 2009, de când am pus-o în valoare cu ocazia acestui festival, cinematograful Râșnovului a devenit o atracție, iar acum sala este arhiplină. De la nivelul Consiliului Județean ne dorim să dezvoltăm proiectele de succes din județ, iar toate aceste lucruri le vom include într-o agendă culturală a județului. Ne dorim ca în localitățile, unde este turism în perioada estivală, să avem astfel de eveniment culturale și să găsim posibilitatea de a avea parteneri pe măsura celor pe care îi avem la FFIR. Vreau să îi felicit pe organizatori că au găsit sprijin în mediul privat, lucru ce este destul de greu în ziua de astăzi”, a spus președintele CJ Brașov Adrian Veștea, care în ultimii 12 ani a fost primar al Râșnovului.

Documentare despre istoria prea puțin știută

Programul festivalului include cel mai recent documentar al regizorului Radu Gabrea, „Împărăteasa roșie — Viața și aventurile Anei”, producție ce conține mărturiile unor istorici și politologi cunoscuți, precum Robert Levy, Liviu Rotman, Adrian Cioroianu și Vladimir Tismăneanu despre marcanta și controversata personalitate istorică. Documentarul „Războiul regelui”, care spune adevărul despre momentul 23 august 1944 și vorbește despre abdicarea Regelui Mihai în 30 decembrie 1947 și instaurarea regimului comunist folosind puterea sovietică, va fi și el proiectat. Filmul are la bază un interviu amplu cu Majestatea Sa Regele Mihai I, iar culegerea informațiilor a durat 13 ani, fiind filmat în Paris, Berlin, New York, Moscova și București.

Printre producțiile ce vor mai putea fi vizionate la Festivalul de Film Istoric Râșnov se numără „Rapsodia bulgară”, care vorbește despre Holocaust, dar și despre inocența copilăriei și a primei iubiri, „Dosarele Petrov”, ce prezintă tranziția de la comunism la societatea modernă bulgară, și „Materik//Continent„, despre Vasile Kovaliov, ultimul supraviețuitor cu origini basarabene al lagărelor cu regim sever din Kolîma, Orientul Îndepărtat Rus. Afis_FFIR_2016

Peste 40 de proiecții

Cei interesați de povestea Cernobîl vor putea afla mai multe din documentarele „La supplication”, care redă povestea oamenilor din oraș, și „The Russian Woodpecker”, film câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Sundance în 2015 care se bazează pe cercetările asupra existenței unei antene secrete rusești Cernobîl, care ar fi întrerupt transmisiile globale radio între anii 1976 — 1989. Povestea lui Martin Luther King și a soției sale, Coretta Scott King, va putea fi descoperită în pelicula „Selma”, în timp ce unele dintre cele mai interesante capitole ale istoriei Venezuelei vor fi prezentate în producția „Bolivar, the man of difficulties”. Pe lista filmelor ce vor putea fi urmărite la Râșnov se numără și „Valley Uprising”, „Consulul de la Bordeaux”, „Maxine Peake as Hamlet” și „Drumul spre glorie”. În total vor fi peste 40 de producții cinematografice, peste 10 evenimente speciale și școala de Vară Astra, tema principală a ediției 2016 fiind „(R)Evolution”.

O temă potrivită vremurilor actuale

Deschiderea va fi făcută de Liviu Jicman, Vicepreședintele Institutului Cultural Român, și Nicolae Pepene, Director al Muzeului de Istorie din Brașov și Director al Festivalului de Film Istoric Râșnov. Printre lectorii de anul acesta se numără Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Paul Brummel, Ambasadorul Marii Britanii, și Sergiu Celac, politician și fost ministru de externe și fost Ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. „Începând de anul acesta, Muzeul Județean de Istorie este unul dintre partenerii principali ai FFIR prin susținerea Școlii de Vară, unde vor veni istorici de prestigiu și diplomați. Avem multe activități și din păcate puțini specialiști și este o oportunitate, deoarece activitatea unui muzeu are nevoie de specialiști în permanență. Și anul acesta am venit cu o temă foarte potrivită vremurilor pe care le trăim, „(R)Evolution”, când ne punem întrebarea dacă evoluăm sau involuăm, odată cu schimbarea granițelor Uniunii Europene. Marcăm și niște aniversări importante ale statului român: 150 de ani de la instaurarea monarhiei și marcăm și 100 de ani de la intrare României în primul Război Mondial. Intenția noastră este să încercăm implementare acestui proiect și la nivelul județului, acolo unde sunt săli care pot fi adaptate pentru prezentarea de filme, să fie proiectate filme istorice și acolo”, a precizat istoricul Nicolae Pepene, director al festivalului și manager al Muzeului Județean de Istorie.

Cei 15 ani de la Noul Val al cinematografiei românești

Sorin Gabriel Cozma, cel care conduce Direcția Generală de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI, va vorbi studenților despre terorismul modern, temă ce va fi dezbătută și de Liviu Tofan, Director al Institutului Român pentru Istorie Recentă, expertul în securitate Rufin Zamfir și lect. dr. Marius Lazăr, de la Universitatea Babeș-Bolyai. Lista este completată de istoricii Adrian Cioroianu, Horia Șerbănescu și Georgeta Filitti, eseistul Theodor Paleologu, jurnalistul și diplomatul Sever Voinescu, cercetărorul Cosmin Budeancă și consilierul prezidențial Ligia Deca. Producătorul Ada Solomon, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile și actorul Andi Vasluianu vor vorbi despre cei 15 ani de la Noul Val al cinematografiei românești.

Pe scena din grădina Cetății Râșnov vor urca pe 5 august Dan Byron și Luiza Zan, iar pe 6 august scena va fi ocupată de Vali Răcilă, Paul Kusak și Hanno Hoefer. Vor mai concerta pe parcursul celor 10 zile de festival trupele Domino, Innuendo Trio, Icon Arts Percussion Group, Cvartetul Solaris și Ansamblul Flauto Dolce. Biserica Evanghelică din Râșnov va găzdui, pe 30 iulie, un spectacol de muzică elisabetană și versuri de Shakespeare, unde invitat special va fi actrița Daniela Nane.

Concerte și expoziții

Printre evenimentele pregătite pentru vizitatori se numără și cine-concertul ‘Genuine — povestea unui vampir’, un episode din (r)evoluția genului horror, cu pasaje din Kafka, spectatolul-colaj ‘Istorisirile unei Regine’, inspirat din poveștile Reginei Maria a României, iar mezzosoprana Claudia Codreanu, Costin Soare (lăută, chitară) și actrița Simona Bondoc vor pune în scenă momentul de muzică spaniolă ‘Amprenta morilor de vânt. De la Cervantes la Garcia Lorca’.Vizitatorii vor putea vedea și expoziția ‘Frânturi de istorie’, care include fotografii, realizate de Dan Drăghicescu, cu mașini de epocă ce aparțin unor familii britanice și este dedicată Zilei Armistițiului (11 noiembrie). Expoziția colectivă ‘Bilet de lup’ este un martor al unui ciclu de documentare și prezintă imagini realizate de Augustin Bucur, Veaceslav Cebotari, Cătălin Dobre, Ionuț Pițurescu, Manuela Morar, Andrei Rădulescu și Mihai Țucă.

Centrul Râșnovului, pus în valoare

Anul acesta, și centrul istoric al Râșnovului va fi pus în valoare, în această locație urmând să aibă loc două evenimente. „Acest festival este o ocazie foarte bună de a promova și de a pune în valoare centrul istoric al Râșnovului. Pe viitor, ne gândim să mutăm o serie de evenimente din Cetate, în Piața Unirii, care este gândită să găzduiască evenimente de acest gen. O altă prioritate pentru noi și pentru a atrage turiștii în zona centrală a orașului este renovarea Casei de Cultură, unde una dintre săli va fi transformată în Muzeu al Filmului Istoric Românesc”, a precizat Liviu Butnariu, viceprimar al Râșnovului.

Programul respectă aceeași structură de anul trecut și acum doi ani, este vorba de filme, de școala de vară, care a rămas pe aceeași structură cu studeni din țară și din Republica Moldova, cu concretele și vom face și un prim test cu Piața Unirii, expoziții și partea de carte care sunt în cetate.

De anul acesta organizatorii au început o campanie de parteneriate cu alte festivaluri, și în primele patru zile de festival va fi directorul Festivalului de Film Istoric de la Bordeaux, cel mai important fesitval de gen, și vrem sp începem un parteneriat mai amplu, festivaul Comedy Cluj și Zilele Filmului Românesc de la Iași și Festivalul de Film European, toate acestea vor contribui cu filme și promovare. Este o rețea de susținere reciprocă a acestor festivaluri.

O secțiune dedicată celor mici

Coordonatorul festivalului, Mihai Dragomir, a precizat că la ediția din acest an va fi organizată și o activitate pentru copii. „Va fi un atelier de bandă desenată la care 20 de copii din Râșnov au fost selecționați să participe. Copiii vor lucra pe un scenariu de film care se petrece în Râșnov, și vor crea printre altele și afișul și invitația la film. Este un exercițiu pentru copii foarte interesant, vor învăța cum se trece de la o poveste la un film real”, a explicat Dragomir. De asemenea, echipa festivalului a fost solicitată ca pe 28 august să facă o proiecție în Curtea Palatului Cotroceni. „Este începutul unui proiect mai alarg între Muzeul Cotroceni, FFIR și Muzeul Județean de Istorie, ce presupune proiecte comune, expoziții și chiar accesare de fonduri împreună. Muzeul Cotroceni va deveni un parteneriat apropiat al festivalului”, a spus Nicolae Pepene.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

O firmă din Râșnov vrea să construiască un hotel cu șase etaje pe un teren rămas de izbeliște din apropierea
Rămas de izbeliște de mai mulți ani, terenul de pe Calea Făgărașului din vecinătatea Gării Bartolomeu (unde era  pe vremuri
Doi dintre „câștigătorii pandemiei” vor aproviziona Spitalul de Copii cu medicamente pentru tratarea unor boli rare. Contractele depășesc 8 milioane
Spitalul Clinic de Copii Brașov a încheiat un acord-cadru valabil pe o perioadă de un an pentru achiziția unor tratamente
FOTO-VIDEO 120 de saci cu deșeuri strânși în urma unei ample acțiuni de ecologizare derulată în zona Șprenghi de către
Pentru a-i conștientiza pe tineri în spiritul unui comportament prietenos faţă de mediu, angajați ai operatorului de salubrizare Comprest împreună
Arhiva primului ziar în limba română, salvată de la distrugere de Muzeul „Casa Mureşenilor”. Gazeta de Transilvania s-a născut în
Colecţia primului ziar în limba română, născut în casa lui Andrei Mureşanu (sau Mureşianu), autorul versurilor imnului naţional „Deşteaptă-te, române“,
Peste 64.000 de doze de vaccin Pfizer ajung mâine la Brașov
Luni, 19 aprilie, va sosi în țară o nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech, de 511.290 de doze, informează Comitetul
COVID 71 de noi infectări, depistate la Brașov, pe fondul unei testări de weekend/ 2.265 de noi cazuri au fost
Până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029.304 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID –
VIDEO Omul de afaceri brașovean Florin Hrițuliac, arestat pentru 30 de zile după ce a dat o „țeapă” de 12
Omul de afaceri Florin Hrițuliac, asociat al grupului de firme Haff, specializat în închirierea de rulote, a fost arestat pentru
COVID Rata de infectare a ajuns la 4,38/1000 în municipiul Brașov după 22 zile de scădere continuă
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns la 4,38 de cazuri la mia de locuitori, după ce ieri valoarea
Inima unei fetițe de doi ani care s-a înecat într-un pârâu și a fost declarată decedată, după o oră de
O fetiță care nu împlinise doi ani și-a revenit miraculos, după ce a căzut într-un pârâu, iar medicii au încercat
15 brașoveni au decedat din cauza COVID în ultimele trei zile. Bilanțul tragic ajunge la 944 de morți
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se
COVID 160 de noi infectări, depistate la Brașov/ 3.474 de noi cazuri în România din peste 35.000 de teste
Până astăzi, 17 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.027.039 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
COVID Rata de infectare ajunge la 4,72/1000 în municipiul Brașov, după 21 de zile de scădere continuă
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut în municipiul Brașov la 4,72/1000, după ce ieri valoarea anunțată de Direcția
VIDEO Plimbarea de seară printre blocurile din Tractorul a ursului care „a sunat alarma” RO-Alert vineri, după ora 23.00
Un locatar dintr-unul din blocurile din ansamblul Isaran a surprins ursul care a dat târcoale cartierului vineri seară, în jurul
RO-Alert: Un urs considerat periculos a ieșit „la plimbare” în zona Tractorul. Și în 2018, un alt exemplar a ajuns
În jurul orei 23.10, prin sistemul RO-Alert, ISU Brașov a transmis un mesaj valabil pentru zona Tractorul în care este
Studiu: Un produs de bază costă cu 21% mai mult în București decât în restul țării. La sat, prețurile sunt
Bucureștiul începe să facă notă discordantă față de restul țării în ceea ce privește evoluția retailului modern. Datele aferente primelor
Cîțu: „Vom transforma o parte din centrele de vaccinare AstraZeneca în centre Pfizer”/ Ținta este ca până la 1 iunie
Premierul Florin Cîțu anunță că România a ajuns la capacitatea de a face 115.000 de doze de vaccin pe zi
CFR Marfă va disponibiliza 1.400 de angajați. Compania vrea să scadă cheltuielile salariale cu 30%
Ministerul Transporturilor a publicat proiectul privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al CFR Marfă, companie de
Opt treceri de pietoni din oraș vor fi semaforizate, iar 14 vor fi iluminate suplimentar. Stâlpii semafoarelor vor fi vopsiți
Al doilea sistem de semaforizare din cadrul Programului pentru creșterea siguranței la trecerile de pietoni va fi funcțional de săptămâna
Satul Viscri din Transilvania, printre cele mai frumoase sate din întreaga lume. Chiar și moștenitorul Marii Britanii s-a îndrăgostit de
Satul Viscri din județul Brașov are în jur de 450 de locuitori, însă în ultimii ani a ajuns să fie
COVID 127 de noi infectări, depistate la Brașov/ România anunță 3.264 de noi cazuri din peste 36.000 de teste
Până astăzi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.023.565 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID