Este al şaselea an consecutiv în care are loc caravana Mişcarea face bine, powered by Dolce Sport, sub forma unui festival sportiv – Cea mai mare oră de sport. Acesta se întinde pe parcursul celor trei luni de vară, în 3 oraşe din România (Bucureşti, Braşov şi Mamaia), cu câte 12 ore în fiecare oraş.
După ediția din București, caravana ajunge la Braşov pe 9 iulie. Iubitorii sportului, ai mişcării vor ocupa Piaţa Sfatului, timp de 12 ore, pentru a lua parte la cea de-a șasea ediție a evenimentului „Cea mai mare ora de sport”.
Festivalul va avea loc în intervalul 9:00 – 21:00 și va cuprinde:
- Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni instructori din ţară şi din străinătate: RealRyder- biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp şi Shooting Gate pentru pasionații de fotbal.
- Kids BikeSchool – zonă specială de poligon pentru copii, unde cei mici vor învăța, alături de instructori specializați, tehnici de mers pe bicicletă și reguli de circulație și de siguranță în trafic.
- Crosul caritabil UpDown Run, cu două probe, în buclă cu start în Piaţa Sfatului:
- 4 km, pentru cei care vor să descopere bucuria alergării,
- 7km, cu 340m diferenţă de nivel, pentru alergatorii de cursă mai lungă şi care nu se tem de înălţimi şi căţărări.