Compania Losan România din Braşov, cu activităţi în industria mobilei, şi-a crescut de patru ori profitul în ultimul an, ajungând la 10,8 milioane de lei (2,4 milioane de euro), după mai mulţi ani în care profitul a fost în cădere continuă.
Cifra de afaceri a firmei a crescut cu circa 10%, până la 120,2 milioane de lei (27,3 milioane de euro).
Din 2010, când înregistrase un profit de 5,8 milioane de lei, valoarea indicatorului a scăzut constant, până când, în 2014, s-a situat la 2,6 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe. Numărul de angajaţi a rămas aproximativ acelaşi, în jurul a 500 de salariaţi.
„Am înregistrat o creştere importantă a profitului, pentru că noi am anticipat majorarea preţului materiilor prime în 2016 şi am crescut încă de anul trecut preţul de vânzare a produselor noastre. În ultimii ani am mutat depozitul logistic al grupului Losan de la Valencia în România, astfel că am redus şi costurile de distribuţie. Ne-am crescut capacitatea de producţie şi am făcut noi recrutări de la începutul acestui an până acum. Suntem în continuare în căutare de personal, dar avem o mare problemă cu forţa de muncă, pentru că toată lumea migrează spre Anglia, Germania. Sperăm să reuşim o creştere a cifrei de afaceri de 7% anul acesta”, spune Georgiana Deaconu, directorul financiar al Losan România.
Înfiinţată în 2000, Losan România aparţine grupului de firme spaniol Grupo Losan, furnizor spaniol de furnir, plăci aglomerate, plăci furniruite, plăci melaminate şi mobilă. Compania foloseşte ca materie primă buştenii de fag, stejar şi alte specii autohtone, potrivit informaţiilor de pe site-ul firmei.
Valoarea estimată a pieţei locale de mobilă se învârte în jurul cifrei de 700 de milioane de euro, nivel similar cu cel din anul anterior.
În fabricile locale de mobilă lucrează 65.000 de oameni, potrivit celor mai recente date, iar salariul mediu net din producţia de mobilă a depăşit în luna februarie a acestui an pragul de 1.300 de lei. Salariul mediu din industria mobilei este cu 600 de lei mai mic faţă de media pe economie.