Compania brașoveană Carpatex negociază cu germanii de la Kaufland vânzarea unui teren de 20.000 de metri pătrați situat în Centrul vechi al Brașovului, pe strada Avram Iancu. Compania, specializată în producția de țesături, deține aici o fostă secție, închisă în 2008, iar cei dela Kaufland au mai încercat să cumpere terenul amintit cu câțiva ani în urmă. Acesta ar urmă să fie cel de-al doilea magazin Kaufland din municipiul Brașov, după cel deschis în 2007 la ieșirea spre București. În urma unei investiții de opt milioane de euro.
Kaufland va mai deschide încă 4 magazine până la sfârșitul anului fiscal 2016, care se va încheia în februarie 2017, și va renova altele, valoarea investițiilor ridicându-se la 100 milioane euro, a declarat Valer Hancaș, director Corporate Affairs & Comunicare al Kaufland România. La sfârșitul anului 2017 compania ar putea intra și în online.
„Kaufland Romania investește în fiecare an 100 milioane euro în extindere și renovarea magazinelor existente. (…) Urmează să deschidem alte magazine și în București și în țară”, a spus Hancaș
Pentru anul fiscal 2016, care se va încheia în februarie 2017, Kaufland a bugetat deschiderea a 6 magazine noi, dintre care două au fost deja inaugurate în Capitală. În continuare, retailerul vrea să deschidă încă patru magazine până la finele exercițiului financiar, în februarie 2017, următorul fiind la Mangalia, în august. Alte douăhipermarketuri vor fi amplasate la Lugoj (jud. Timiș) și Codlea, iar cea de-a patra unitate ar putea fi tot în București. În Codlea, magazinul va fi amplasat pe fosta platformă industrială Colorom.
Colorom Codlea, firmă specializată în fabricarea de coloranţi şi hârtie heliografică, a intrat în faliment în 2006. În 2007, omul de afaceri Maor Zinger a cumpărat terenul de 44,8 hectare pe care se întindea societatea pentru 7,5 milioane de euro. El intenționa să construiască aici un ansamblu rezidențial. Venirea crizei, însă, a anulat intențiile omului de afaceri brașovean care a început să vândă parțial din teren.
Retailerul german Kaufland, liderul pieţei locale de retail, a terminat anul trecut cu afaceri de 10,7 miliarde de lei (2,4 miliarde de euro) după un salt de 33% comparativ cu 2014. Nemţii care au în România o reţea de 108 hipermarketuri au devenit prima companie din comerţul local care a depăşit pragul de 2 miliarde de euro cifră de afaceri anuală.
Compania Carpatex, specializată în producția de țesături, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 13,68 milioane de lei, în scădere cu 10% față de anul anterior, când anunțase vânzări de 15,071 milioane de lei. De altfel, 2015 pare să fi fost cel mai prost din istoria companiei, cel puțin din 2000 încoace.
Carpatex a fost privatizată în 1995 prin metoda MEBO, iar anul trecut a avut un număr mediu de 124 de angajați, de zece ori mai puțini decât în anul 2000. Secția de pe Avram Iancu a fost închisă în anii 2007 – 2008.
Un comentariu
Centrul vechi al Brașovului, pe strada Avram Iancu? Ha ha ha! Buna gluma!