În perioada 11-15 iunie, în Viena, a avut loc congresul anual al Academiei Europene de Alergie și Imunologie Clinică (EAACI), manifestare științifică la care au fost prezente personalități în domeniu din întreaga lume. În cadrul congresului a fost aleasă și președinta EAACI, pentru următorii doi ani, această onoare revenindu-i medicului brașovean Ioana Agache, medic specialist în alergologie și imunologie clinică, dar și cadru universitar.
Congresul le-a oferit oportunitatea participanților să afle informații despre noile descoperiri în domeniu și de a beneficia de schimburi de experiență cu profesioniști din domeniul alergologiei si imunologiei clinice.
Academia Europeană de Alergie și Imunologie Clinică (EAACI) este o organizație non-profit, activă în domeniul bolilor alergice și imunologice. A fost fondată în 1956, în Florența și a devenit cea mai mare asociație medicală din Europa în domeniu. Acesta include peste 9.000 de membri din 121 de țări precum și 49 de Societățile Naționale de Alergologie.