După ce au fost finalizate lucrările de pe străzile din zona dinspre Tâmpa a Șcheiului, constructorii se vor muta începând de săptămâna viitoare pe celelalte străzi din acest cartier care nu au fost încă modernizate. Prima stradă pe care utilajele vor intra începând de marțea viitoare este G-ral Traian Moșoiu. Se va lucra pe tronsoane de aproximativ 50 de metri, strada având o lungime totală de 500 de metri, primul tronson care va fi în luru fiind cel dintre numerele 36 și 46. Reprezentanții Primăriei îi avertizează pe riverani că accesul rutier va fi restricționat pe această stradă și va fi interzisă parcarea, astfel ca să fie posibil accesul utilajelor, ținând cot că strada este destul de îngustă. Accesul rutier spre această se va putea realiza dinspre Constantin Brâncoveanu până la tronsonul în lucru, însă va fi destul de greu de întors, iar pe partea cealaltă, dinspre străzile Piatra Mare – Cetinii. Administratorul public al Brașovului, Miklos Gantz, a precizat că urmează să fie scoasă piatra cubică și să fie refăcută în primul rând fundația străzii, care avea probleme, dar și sistemul de colectare a apelor pluviale.
Pe ce alte străzi se va mai lucra
„Estimăm că durata lucrărilor va fi de o lună și jumătate, maximum două luni, în funcție de condițiile meteorologice”, a precizat Miklos Gantz. După ce se vor realiza aceste lucrări, muncitorii se vor muta pe strada Cetinii (340 de metri), care face legătura cu Piatra Mare și aceasta urmând să fie refăcută în totalitate. Apoi, se va continua cu refacerea părții nemodernizate din strada Piatra Mare (aproximativ 300 de metri) precum și cu strada Zarandului. După ce se va finaliza această zonă, se va intra pe Podul lui Grid, care înseamnă în jur de 500 de metri de modernizare, la care se adaugă un tronson de stradă, care va fi pregătită pentru asfaltare (se va reface fundația), ținând cont că este un drum nemodernizat.