PNL și-a asigurat majoritatea în forul deliberativ județean, la nivelul Consiliului Local Brașov, dar și în alte consilii municipale, după ce în această după-amiază a semnat un protocol de colaborare cu UDMR și PMP. Protocolul a fost de asemenea semnat și de primarul independent al Brașovului, George Scripcaru. De asemenea, și FDGR s-ar putea alătura liberalilor la nivelul Consiliului Județean, iar la nivelul CL Brașov, ecologiștii ar putea veni alături de PNL.
Deocamdată nu se dau nume
Președintele UDMR, Attila Kovacs, a precizat că,deocamdată, au fost stabiliți algoritmi pe baza cărora vor colabora, nefiind stabilite încă nume. PNL ar urma să dețină funcția de președinte al CJ Brașov, dar să mai primească și un vicepreședinte, UDMR să primească o funcție de vicepreședinte și una de viceprimar, celălalt post de viceprimar al Brașovului urmând să revină PMP. „PNL a luat decizia să semneze un protocol de colaborare cu UDMR și cu PMP. Nu sunt singurele formațiuni cu care ne propunem să colaborăm, avem deschiderea de a avea colaborare cu toate formațiunile pentru a realiza obiectivele pe care atât noi, cât și ei le-au vehiculat în campania electorală. Am detaliat în acest protocol o serie de obiective și evident există deschidere și pentru altele, care au rolul de a face ca județul să devină un motor de dezoltarev economică a României”, a subliniat copreședintele PNL, primarul Râșnovului, Adrian Veștea. Acesta a precizat că a avut discuții și cu cei doi reprezentanți ai FDGR din Consiliul Județean, care susțin proiectele din acest protocol „și am toată convingerea că în perioada următoare vom avea o echipă mult mai mare”. Veștea a mai spus că urmează să aibă negocieri în toate localitățile, unde există o majoritate pentru a putea numi viceprimari.
Attila Kovacs, președinte UDMR: „Am creat o majoritate politico-administrativă pentru a susține dezvoltarea durabilă a județului și municipiului. Această înțelegere vine într-un mod natural ca urmare a acelei susținerei pe care i-am acordat-o domnului George Scripcaru în campania electorală, care a avut la bază susținerea unor poriecte majore pentru regiunea noastră. Principalul subiect e proiectul aeorportului, care a prionit un sprijinit important și din partea județului Covasna și Harghita. În aceste proiecte se regăsesc și acele elemente specifice comunității maghiare”.
Mihai Costel, președinte PMP: „Este vorba de un protocol de colaborare în vederea dezvoltării economice sustenabile a municipiului și județului pe infrastructură, sănătate, cultură, educație, turism. Acest protocol cuprinde proiectele pe care ni le-am asumat în campanie, ce sunt necesare și de esență pentru dezvoltarea Brașovului. Acest protocol are ca prioritate tinerii, vom susține dezvoltarea unei săli polivalente, vom înființa acele centre de cartier, care sunt vitale tinerilor, dar vorbim și de înființarea de noi școli profesionale, corelarea ofertei educaționale cu piața muncii”.
George Scripcaru, primarul Brașovului: „Acest protocol face referire la acele domenii de activitate la care toată lume a făcut referire în perioada de precampanie, nu cred că este cineva împotrivă să dezvoltăm infrastructura, domeniului educației, al sănătății, să ne concentrăm pe proiecte culturale, educaționale și pentru tineri sau să dezvoltăm domeniul turismului.La nivelul muncipal și județean vor trebui să decidă pentru președinte și vicepreședinte și viceprimari, care vor fi nominalizați în următoarea perioadă . PMP are consilieri în anumite llocalități, unde poate face majorități împreună cu PNL și UDMR”.