Vanessa Cadar, o brașoveancă de 24 de ani, este singura prezență feminină la Campionatul Național de Viteză în Coastă, a treia etapă a acestuia urmând să aibă loc în acest weekend pe drumul spre Poiana Brașov.
„Pasiunea mea pentru motorsport cred că a existat dintotdeauna, însă a fost descoperită pe parcurs. Când eram mica îl rugam pe tata mereu să mă ia în brațe când conducea și să mă lase pe mine să țin volanul. La 16 ani am fost pentru prima oară într-un poligon și am învățat să conduc, iar carnetul l-am luat imediat ce am împlinit 18 ani. Primul drum pe care am condus, chiar în prima zi când am primit adeverința înlocuitoare a permisului de conducere a fost chiar Poiana Brașov. Apoi, mergând ca spectator la etapele de viteză în coastă și raliu, am avut șansa să mă dau în dreapta câtorva piloți foarte buni și să mă “virusez” cu această pasiune pentru motorsport, care nu are niciun antidot”, povestește Vanessa.
Prima competiție la care a participat a fost Tess Women Rally, un concurs de îndemânare local, destinat femeilor, pe care l-a și câștigat. „Am hotărât apoi să îmi iau licența de copilot, pentru că era mai simplu și mult mai ieftin, m-am dat două etape de raliu la care m-am descurcat foarte bine și pe scaunul din dreapta, însă am decis să fac pasul și să mă pregătesc pentru postura de pilot. Am făcut școala de pilotaj și mi-am îndeplinit visul de a debuta chiar la etapa de viteză în coastă de pe Poiana Brașov. Am mers cu gândul de a mă bucura de condus, însă cireașa de pe tort a fost chiar un loc II la grupa mea”.
„Rămâi tu, mașina și drumul…”
„Emoțiile există întotdeauna înainte de fiecare urcare, însă odata luat startul dispar toate. Rămâi doar tu, mașina și drumul, nimic altceva nu mai contează. Trăiești în prezent, te gândești mereu cum abordezi următorul viraj, unde frânezi, când schimbi viteza și când accelerezi…nu ai timp să te gândești la nimic altceva. Toate acestea adunate cu adrenalina care te face să îți bată inima la o viteză asemănătoare cu cea a mașinii, creează efectiv o dependență. Acum, mă pregătesc din nou pentru Marele Premiu al Orașului Brașov, a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Drumul către Poiana Brașov este unul foarte drag mie, pe care îl știu foarte bine și pe care abia aștept să îl parcurg din nou cu mașina de curse. Voi participa tot cu un Citroen Saxo VTS, cu care mă duc cu același gând: acela de a mă bucura de fiecare moment la volan. Dacă voi reuși performanța să fiu din nou pe podium, va fi excelent, însă ar fi doar un mare bonus, participarea efectivă fiind deja pentru mine o mare reușită. Pe viitor îmi doresc să particip la toate etapele Campionatului Național de Viteză în Coasta, iar visul meu este evident acela de a fi campion național…la început la grupa mea, pe viitor, cine știe…”.
Vanessa este susținută în participarea la această etapă de Alphaville Trei Brașov.
Foto: Daniel Ceapă
Un comentariu
Salutare, din pacate titlul nu este adevarat, la Marele Premiu al Brasovului pe langa Vanessa Cadar va fi prezenta si Patricia Grigorescu, ca si prezenta feminina 🙂 .In rest, felicitari pentru articol si va asteptam si pe marginea traseului 🙂 .