Primăria Brașov a semnat zilele trecut contractul în vederea continuării lucrărilor la cea mai modernă pepinieră, proiect ce a fost finanțat din fonduri europene nerambursabile. După ce societatea Conforest a abandonat șantierul, municipalitatea a derulat două noi proceduri de relicitare în vederea desemnării unui constructor, având în vedere că la prima nu au fost ofertanți.
Lucrările de finalizare a proiectului fuseseră estimate la suma de 887.208 lei, fără TVA, iar firma Recon, care a fost de altfel singurul participant, a oferit un preț de 885.551 lei. Aceasta va trebui să finalizeze proiectul până la finele lunii, când este termenul final de încheiere a proiectelor pe exercițiul 2007 – 2013. Ținând cont că 70% din lucrări au fost deja efectuate, Recon mai trebuie acum să monteze solarul de 336 mp, să realizeze instalțiile interioare și exterioare pentru solar, dar și pentru și clădirea administrativă care mai trebuie finisată la exterior, să finalizeze remiza PSI, să înierbeze taluzurile, să amenajeze solele, precum și să pietruiască drumurile dintre sole. Investiția a avut o valoare de 952.109 euro,