Programul estival de transport Trenurile Soarelui 2016 intră în vigoare azi, iar timp de trei luni, până la 13 septembrie, turiștii vor putea călători spre litoral cu cele peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toata țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării, informează CFR Călători.
„Pentru noi, sezonul estival este o oportunitate. Încercăm să răspundem nevoii de mobilitate a cât mai multor oameni și dorințelor acestora de a călători la standarde de calitate din ce în ce mai bune. Prin programul estival Trenurile Soarelui conectăm toate zonele țării cu destinațiile turistice de vară și sperăm să le aducem românilor vacanța cât mai aproape”, a declarat Iosif Szentes, director general CFR Călători.
CFR Călători a pregătit un program special de trenuri, care vor fi introduse treptat în circulație, pentru ca toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanță cele mai căutate în perioada verii.
Pentru turiștii din Brașov legătura cu destinația Constanța și retur va fi asigurată cu trei trenuri directe, iar pentru cei din Sighetu Marmației legătura cu litoralul se va realiza direct prin grupa de vagoane de la trenul Satu Mare—Mangalia.
Pentru a facilita accesul turiștilor către Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord — Tulcea Oraș și retur.
Toate trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare și prize.