Studenții Facultății de Silvicultură şi Exploatări Forestiere și ai celei de Ingineria Lemnului de la Universitatea Transilvania vor primi în anul universitar 2016 – 2017 șapte burse din partea companiei Holzindustrie Schweighofer. Câştigătorii burselor sunt desemnaţi de către reprezentanţii facultăților în urma unor concursuri ce cuprind probe teoretice şi practice organizate de către unicersitate. Fiecare bursă este în valoare totală de 8000 de lei pentru întregul an universitar.
Susținerea viitorilor specialiști în silvicultură şi industrializarea lemnului, educația și formarea profesională se înscrie în acest demers de dezvoltare durabilă, devenit o tradiție pentru companie.
„Generaţiile actuale de studenţi reprezintă viitorii profesionişti în domeniul silviculturii şi industriei lemnului, iar unul dintre angajamentele asumate de Holzindustrie Schweighofer este acela de a recunoaşte şi a încuraja performanţa. Am fost încântaţi să găsim în instituţiile de învăţământ parteneri valoroşi şi vom continua să le acordăm sprijin pentru a le oferi tinerilor oportunităţi de formare profesională la cel mai înalt nivel. Suntem, de mulți ani, activ angajați în viața comunității, construim punți pentru viitor, într-un program generos de dezvoltare durabilă, pe care l-am intitulat Building Bridges”, a declarat Thomas Schiefer, Country Manager Holzindustrie Schweighofer România.
Holzindustrie Schweighofer participă în mod activ la dezvoltarea comunităților din zonele în care sunt amplasate fabricile sale, respectiv judeţele Alba, Suceava, Bacău și Covasna. Astfel, numai în perioada 2010-2015, compania a oferit sprijin financiar de 5 milioane euro pentru diverse proiecte de educație, sociale şi de sănătate.
Holzindustrie Schweighofer este parte a Grupului Schweighofer și își are originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experiență în industria de prelucrare a lemnului. În prezent, Grupul este lider în industria de prelucrare a lemnului din Europa, având activități și în producția de vâscoză, producția de bioenergie, silvicultură și afaceri imobiliare.
Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeș. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de cherestea – la Rădăuți și Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret și una de panel la Comănești, generând aproape 3.000 de locuri de muncă direct în aceste locații și mai mult de 10.000 de locuri de muncă indirect, în industrii conexe. Din octombrie 2015, din Grupul Schweighofer face parte și o fabrică de cherestea în Germania.