Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, memorandumul privind susținerea a patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare și de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, primele din cele zece programe naționale adresate antreprenorilor în anul 2016.
Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în anul 2020 cu finanțare de la bugetul de stat, iar selecția beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.„„Noutatea față de anii anteriori adusă implementării acestor programe finanțate de la bugetul de stat, în vederea sprijinirii înființării și dezvoltării sectorului IMM în Romania, este de natură să simplifice accesul la finanțare al întreprinzătorilor, oferindu-le acestora, pe lângă posibilitatea completării online a planurilor de afaceri sau de investiții, evaluarea electronică și în timp real, caracteristici comune cu anii anteriori și posibilitatea de a urca în aplicația informatică de înscriere toată documentația administrativă de care funcționarii publici au nevoie la verificarea veridicității informațiilor. În alți ani aceste documentații se depuneau la Oficiile teritoriale pentru IMM și Cooperație în format fizic”, a afrmat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Claudiu Vrînceanu.
Schemele de minimis pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii implementate prin 10 programe naţionale sunt bugetate pentru anul 2016 cu suma de 159,490 milioane lei.
Schemele de minimis sunt:
1. „Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață” – în 2016 acest program are un buget alocat de 21,049 milioane de lei. Se estimează că 156 de operatori economici vor beneficia de acest program, al cărui obiectiv este sprijinirea operatorilor economici, societăţi comerciale şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale operatorilor economici, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea nivelului de competitivitate, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare. Schema de finanțare: alocaţie financiară nerambursabilă de maximum: 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 135.000 lei.
2. „Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri” – în 2016 are un buget alocat de 22,7 milioane de lei, estimându-se minimum 501 beneficiari. Obiectiv programului este să contribuie la dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale bazate pe cunoaşterea şi gestionarea optimă a resurselor, în vederea adaptării rapide la rigorile determinate de globalizarea pieţelor, stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării firmelor nou-înfiinţate (start-up-uri) prin facilitarea accesului tinerilor la sursele de finanţare. Schema de finanțare: – alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri;
3. „Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii” – în 2016 are un bugetul de 500.000 de lei, preconizându-se minimum 10 beneficiari. Obiectivul programului este să stimuleze şi să sprijine demararea şi dezvoltarea structurilor economice private înfiinţate de către femei, prin facilitarea accesului acestora la finanţare, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi facilitarea accesului femeilor antreprenor la sursele de finanţare. Schema de finantare: alocaţie financiară nerambursabilă de maximum: 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 50.000 lei.
4. „Programul pentru organizarea Târgurilor IMM-urilor” – în 2016 are un buget de 3 milioane de lei, estimându-se un număr de 600 de operatori economici beneficiari ai acestui program. Obiectiv programului este promovarea spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor şi ocupării forţei de muncă în domeniul IMM, facilitarea contactelor dintre potenţialii întreprinzători/întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi agenţii economici/instituţiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul IMM în scopul creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale IMM, stimularea şi susţinerea IMM inovative, promovarea produselor şi serviciilor româneşti. Schema de finanțare: alocaţie financiară nerambursabilă pentru decontarea cheltuielilor IMM aferente participării la târg.
Ajutorul de minimis se acordă sub forma unor alocații financiare nerambursabile (AFN) pentru rambursarea cheltuielilor eligibile propuse prin planul de afaceri și aprobate în cadrul etapei de verificare și certificare a cererilor de rambursare a cheltuielilor, iar prin programele destinate tîrgurilor se acordă ajutor de minimis constând în rambursarea cheltuielilor cu transportul și cazarea participanților.
Ca efecte ale implementării schemelor de minimis pentru înființarea și dezvoltarea IMM-urilor se preconizează creșterea numărului IMM-urilor nou înființate și creșterea numărului locurilor de muncă nou create și menținute cel puțin până în 2019.