În fiecare an, Organizaţia Naţiunilor Unite celebrează în data de 5 iunie Ziua Mondială a Mediului, încurajând acţiunea şi sensibilizarea faţă de mediul înconjurător. În acest fel, oamenii din întreaga lume sunt inspiraţi să devină agenţi ai schimbării. Pentru a celebra Ziua Mondială a Mediului în cadrul comunităţii Kronospan, Fundaţia Kronospan a iniţiat în anul 2014 concursul de protecţia mediului „Think Green for Our Future”. De-a lungul anilor, concurenţii au fost rugaţi să identifice problemele de mediu şi să arate într-un mod creativ ce măsuri pot lua adulţii pentru a proteja planeta pentru generaţiile viitoare.
Un proiect implementat în mai multe state
Obiectivul general al concursului este de a conştientiza tinerii cu privire la impactul pe care îl are asupra mediului consumul nesustenabil şi implicaţiile pe care le are acesta în ceea ce priveşte schimbările climatice. De asemenea, prin organizarea concursului se urmăreşte încurajarea în rândul tinerilor a unui comportament care să contribuie la protecţia mediului şi promovarea spiritului eco-civic. Ediţia din acest an a concursului „Think Green for Our Future” se adresează şcolilor generale şi va fi implementată în acelaşi timp în mai multe state: România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Ucraina. În fiecare ţară Fundaţia Kronospan va finanţa implementarea proiectului câştigător cu 2.000 EUR. Pentru a înscrie un proiect, concurenţii trebuie să completeze online Formularul de aplicaţie. Acesta va fi disponibil la adresa www.kronospanfoundation.org începând cu 6 iunie. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 30 septembrie 2016, iar proiectele câştigătoare vor fi anunţate în 10 octombrie. Informaţii suplimentare se pot obţine prin email, la adresa office@kronospanfoundation.org.
2% pentru „mereu verde”
Începând cu anul 2016, prin Campania 2%, Fundaţia Kronospan va colecta fonduri pentru susţinerea Proiectului „Mereu Verde – Să plantăm viitorul împreună!”. Prin desfăşurarea Campaniei 2% pentru susţinerea Proiectului Mereu Verde, Fundaţia Kronospan continuă una dintre cele două direcţii majore de dezvoltare a proiectelor sale, respectiv protecţia mediului. Astfel, fiecare formular completat şi depus, va înseamna plantarea unui puiet pentru refacerea şi îmbunătăţirea zonelor împădurite din România. În plus faţă de resursele alocate pentru organizarea Campaniei 2%, la încheierea acesteia, Fundaţia Kronospan va dubla fondurile obţinute din donaţii.