Social, Stiri Brasov

Colegiul Transilvania se transformă cu ajutorul companiei Airbus în prima școală de specialiști în aviație din Brașov

protocol airbus_andreipaulfoto_primaria brasov 052
Foto Andrei Paul

În ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută, a fost aprobat parteneriatul cuAirbus Helicopters în vederea înființării centrului de pregătire profesională în domeniul aeronautic la Colegiul Transilvania. Parteneriatul a fost semnat astăzi de primarul George Scripcaru împreună cu inspectorul general școlar prof. Ariana Bucur și oficialii companiei.

În urma încheierii acestui parteneriat, începând din noul an școlar 2016 – 2017, în cadrul colegiului brașovean va fi înființată o clasă a IX-a, cu 28 de locuri, cu specializarea tehnician în aviație. „Orice pas făcut în această direcție este binevenit. Este un lucru bun că se reia o tradiție care a existat la această școală și este un pas important în ceea ce privește acest domeniu de activitate. Acest domeniu se va dezvolta la Ghimbav, vom discuta și cu cei de la Premium Aerotec și s-ar putea să devanseze termenele de implementare a unor noi investiții, cum s-a întâmplat și în cazul celor de la Airbus. Este un lucru important pentru componenta educațională și pentru copii, care să se regăsească pe piața muncii cu o meserie în mână”, a precizat primarul George Scripcaru.

Airbus va angaja 350 de persoane în noua fabrică

Tinerii care se vor specializa în această profesie vor fi angajați cu proritate de către companie. „Este o bucurie să ajungem să concretizăm aceste acțiuni, în contextul actual economic. Acest protocol vine în urma înființării unei noi companii ce se va deschide anul acesta 350 de specialiști își vor gsi loc la noi în companie. Acest parteneriat vizează și actualizarea curiculei, și ca brașovenii să aibă un loc de muncă. Sper ca în toamnă și anii următori să bem această șampanie a succesului”, a subliniat Mirela Petcu, manager de resurse umane și manager de proiect Airbus Educational Project.

„Protoclul care se semnează a un pas foarte important atât pentru colegiu, cât și pentru învățământul preuniversitar. Este o îmbinare foarte bună între partea educațională și cerințele mediului economic. Din toamnă vom avea această specializare în tehnician de aviaței cu posibilitatea de a avea și alte specializări, în funcție de interesul manifestat. De asemenea, Colegiul Transilvajia are depusă documentația de autorizare pentru calificare a specializării în profesia de tehnician în aparate de bord”, a explicat directorul Colegiului Transilvania, Daniela Felegean. protocol airbus_andreipaulfoto_primaria brasov 070

Airbus va aduce dotările

Aceasta a precizat că pe viitor, unitatea de învățământ va încerca să aibă toate claificările nivel 3 (școală profesională) și 4 (liceu) în domeniu aviatic, cea de-a doua specializare, de tehnician în aparate de bord, urmând să fie disponibilă din anul școlar 2017 – 2018. Până acum, colegiul avea printre specializări tehnician în aviație și lăcătuș în aviație, nivel 3. În vacanța de vară, unitatea școlară va primi din partea Airbus dotările necesare pentri ateliere, dar și pentru laboratoare, acest lucru fiind unul dintre angajamentele pe care și le-a luat compania prin semnarea acestui parteneriat.

Școala aeronautică a Brașovului își va deschide porțile începând din toamnă

Totodată, prof. Ariana Bucur a precizat că în cadrul acestui parteneriat s-a încheiat și un protocol de colaborare cu un colegiu din Franța, astfel că vor urma și schimburi de elevi în vederea specializării. „De asemenea, vor exista tutori de instruire practică, specialiști de la Airbus, care vor coordona activitatea educațională, cum se întâmplă de altfel și la Școala Profesională Kronstadt”, a explicat șeful Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Construcția fabricii Airbus Helicopters de la Ghimbav se va finaliza în ultima parte a acestui an, iar lucrul efectiv în noua fabrică va demara abia anul viitor, urmând ca la finele lui 2017 să fie produs primul elicopter H215, ne-a declarat Serge Durand, directorul general al Airbus Helicopters Industries.

 

Airbus ia în calcul să producă și alte modele de elicoptere la Brașov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

O persoană a decedat, iar alte 6 au fost rănite, în urma unui accident ce a avut loc azi, la
Mai multe loturi de îngheţată Milka vor fi retrase de pe piaţă după ce s-a constatat că ingredientul stabilizator pe
Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Județean Covasna, îl acuză pe primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, că „ori nu vrea, ori
Numărul de doze de vaccin administrate, în județ, până în data de 23 iulie, este de 312.682 (+485 față de
Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.183 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Ana Maria Popescu (36 de ani) s-a calificat în finala probei de spadă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a afirmat, sâmbătă, la Cluj, că majoritatea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate ș tot
Ministerul Educației a publicat sâmbătă, 24 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal de stat a absolvenților
Raed Arafat, șeful DSU, a declarat, la Digi24, că, în contextul unui așteptat val patru al pandemiei, abordarea se schimbă
În timp ce jocurile olimpice de la Tokyo se desfășoară cu sălile și arenele goale, la Brașov, Biblioteca Județeană „George
Te invităm la înălțime, în Munții Făgăraș! La un festival inedit, deschis, generos, mixând nume prestigioase ieșite din avangarda naturii:
Braşovul trebuie să înveţe din criza deşeurilor din sectorul 1 al Capitalei şi trebuie să urgenteze decizia de amplasare a
Serviciul de urgență 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori, în prima jumătate a anului, cele mai
Criza din domeniul sanitar a accentuat căutările de personal medical la nivel global, notează o analiză a platformei de recrutare
Elevii nu vor scăpa de masca de protecţie nici în această toamnă. Ministrul Sănătăţii a declarat că intenţia în momentul
Coordonatorul Departamentului de Comunicare din cadrul USR Brașov, Radu Hossu, îl acuză pe viceprimarul Sebastian Rusu de faptul că Brașovul
Primarul Allen Coliban și Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, au semnat astăzi, 23 iulie, „Memorandumul de înţelegere între Municipiul
Deserturile care nu necesită coacere sunt perfecte pentru zilele de vară, perioadă în care cu siguranță nimeni nu ar prefera
Parlamentul European i-a acordat fotografului român Dávid Botond, din Odorheiu Secuiesc, premiul „Cetățeanul european 2021” pentru proiectul Geofolk, care reunește
Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege privind indexarea anuală, cu rata medie a inflației din anul precedent, a