Curtea Supremă a judecat luni un nou termen al dosarului Retrocedări ilegale în care sunt vizaţi Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam. Judecătorul Lorand Andras Ordog le-a povestit magistraţilor cum era vizitat la birou de Adam, însă a vorbit şi despre legătura dintre soţia sa şi politician.
În declaraţia susţinută în faţa instanţei, Andras Ordog a povestit că deputatul Ioan Adam îl vizita în biroul său, de la Tribunalul Covasna, şi că, uneori, plîngea când îşi amintea de colegii din tinereţe. „Nu-i datoram ceva lui Adam. Îl ştiu de cel puţin 20 de ani, de cînd era preşedinte la Tribunalul Braşov, era prieten cu tatăl meu, fost preşedinte la Covasna. Aşa l-am cunoscut pe Adam. Nu eram în relaţii de prietenie cu dânsul, dar când mă vizita la Tribunalul Covasna îl primeam cu respect, ca pe un prieten al tatălui meu. Mă vizita în birou. Vizitele lui Adam la Tribunalul Covasna nu erau foarte dese. O dată pe an. Intra în birou, începea să plângă, îl pomenea pe tatăl meu, spunea ce mare judecător a fost, cât de mult a învăţat de la el şi că este extrem de fericit că-i calc pe urme”, a declarat judecătorul Ordog, potrivit news.ro.
Întrebat de preşedintele completului cum se explică totuşi că Adam a făcut declaraţii împotriva sa, Ordog a arătat că DNA a încercat, pe la diverse persoane, să formuleze diverse denunţuri.
Magistratul a mai spus că faţă de Ioan Adam, şi el fost judecător la Tribunalul Braşov, nu avea nicio reţinere. „Adam nu a făcut o descriere exactă a locuinţei mele. Nu corespundea intrarea care nu e cu uşă de metal, ci din lemn, care era şi biroul soţiei mele. Adam spune într-o declaraţie că venea în biroul soţiei mele şi că l-a invitat să ia loc în fotoliu, dar acolo n-au fost niciodată fotolii. Nu a putut descrie trecerea din birou în partea opusă a casei, pe terasă. Percheziţia din 15 octombrie 2014 a fost filmată şi filmul era la dispoziţia parchetului şi puteau profita de această înregistrare”, a mai spus magistratul.
De asemenea, el a mai povestit că, deşi nu erau prieteni, Adam a insistat ca soţia lui Ordog să-i devină asistentă la facultate. „În perioada când am soluţionat dosarul, Ioan Adam m-a vizitat la birou, mi-a adus o carte a lui şi cu această ocazie a trecut pe la toţi judecătorii Secţiei Civile şi le-a dat cartea. Nu am discutat despre dosar cu respectiva ocazie. Soţia mea i-a fost studentă domnului Adam Ioan. Cînd s-au întîlnit pe holurile tribunalului, i-a propus să-i fie asistentă la facultate. După 2010 au avut loc aceste discuţii. Soţia mea nu a vorbit cu Adam despre dosar. Nici cu mine nu a vorbit. Adam vorbea la telefon cu soţia mea. Discuţiile aveau ca obiect cariera sa. Încerca să o convingă să se întoarcă în Braşov”, a completat Andras Ordog .
Magistratul a mai susţinut că nu este vinovat, că nu a săvîrşit niciuna dintre faptele de care este acuzat. „Am dat o hotărâre judecătorească împreună cu colegii de complet, fără a încălca vreo lege”, a spus Ordog. Întrebat de procurorul DNA dacă se putea trimite cauza spre rejudecare pentru a se face o expertiză, fostul judecător a arătat că, „în principiu, da”. Chestionat dacă a citit hotărîrea de fond a Judecătoriei Sfîntu Gheorghe, magistratul a arătat că a citit-o „şi am văzut că acolo scria că decizia definitivă din 1943 a Înaltei Curţi este greşită”. Întrebat în continuare dacă ştia că această decizie a fost casată, judecătorul a admis că da, a auzit acest lucru.
Întrebat cum a reacţionat colega de complet cînd s-a luat decizia admiterii revizuirii, Ordog a arătat că ea i-a spus că este de părere să respingă cererea de revizuire deoarece suprafaţa este prea mare. „I-am spus că nu judecăm pe frică. Am analizat şi am admis revizuirea. Ea (colega de complet – n.r.) a fost trimisă ca agent provocator la Sfântu Gheorghe, cu aparatură pe ea, cu cîteva zile înainte de percheziţii”, a completat judecătorul suspendat. Întrebat de procuror dacă l-a dus pe Adam într-o încăpere anexă din spatele biroului său de judecător, Ordog a spus: “Nu-mi amintesc să mă fi retras cu el acolo. Este o altă încăpere, după care urmează o toaletă”. La ultima întrebare a instanţei, Ordog Andras, judecătorul care a fost timp de şase ani preşedintele Tribunalului Covasna, a arătat că este de acord să presteze gratuit muncă în folosul comunităţii dacă va fi găsit vinovat. Următorul termen a fost stabilit pentru 22 iunie.
Acuzaţiile DNA
În dosarul retrocedării ilegale de păduri au fost trimişi în judecată, în ianuarie 2015, fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane. Potrivit anchetatorilor, Viorel Hrebenciuc, Adam, Sturdza şi Bengescu sînt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.