Primul centru privat pentru transplantul renal din România se va deschide la Brașov. Acesta va funcționa la Spitalul Sf. Constantin, care a primit recent acreditarea Agenției Naționale de Transplant.
Denumirea oficială va fi „Centrul de Transplant Renal Profesor Gilles Mentha”, în memoria profesorului Gilles Mentha de la Geneva, care și-a manifestat în numeroase rânduri susținerea pentru acest demers, dar și în onoarea parteneriatului pentru performanță pe care instituția brașoveană l-a semnat cu Spitalul Universitar din Geneva.
Reprezentanții Spitalului Sf. Constantin vor organiza marți, 31 mai 2016, ora 13:00, o conferință de presă în cadrul căreia urmează să fie dezbătut pe larg subiectul transplantului renal. Evenimentul va avea loc în Brașov, în sala de conferințe a instituției spitalicești, localizată pe strada Iuliu Maniu nr. 49. „Obținerea acreditării este, înainte de toate, o reușită de care suntem mândri cu toții. Este, până la urmă, o confirmare a profesionalismului de care dă dovadă echipa Spitalului Sf. Constantin. Cu toate acestea, transplantul renal rămâne o provocare profesională pe care o tratăm cu seriozitate și dedicare”, a declarat dr. Bogdan Moldovan, șef secție Chirurgie Generală la Spitalul Sf. Constantin.
Spitalul Sf. Constantin, distins de Organizația Mondială a Sănătății cu premiul Hand Hygiene Excellence Award 2013, este un spital privat cu profil multidisciplinar, având în total 92 de paturi, în 12 secţii cu saloane pentru spitalizare continuă şi de zi, o secţie ATI cu 13 paturi, un ambulatoriu de specialitate și un laborator de analize. În cei 5 ani de activitate, cu peste 6500 de intervenții chirurgicale, mai mult de 30.000 de pacienți internați și 140.000 de servicii de ambulatoriu efectuate, Spitalul Sf. Constantin a adus în România o nouă viziune asupra actului medical, atât ca mod de abordare a pacienților, cât și din punctul de vedere al metodelor de tratament și investigație.