Locuitorii din zona Fundătura Hărmanului și Timiș – Triaj nu vor mai avea probleme cu înfundarea canalizării. Compania Apa a finalizat zilele trecute lucrările de trecere a locuințelor din această zonă de pe vechea rețea, care aparținea CFR-ului și care nu mai fusese decolmatată de foarte mult timp, pe noua rețea realizată prin proiectul derulat cu fonduri europene în municipiul Brașov prin POS Mediu 2007 – 2013.
„Au fost finalizate lucrările de relining pe sub calea ferată și DN 11, care leagă zona Fundătura Hărmanului cu cartierul Triaj. Au fost făcute și probele stației de pompare și începând din 25 mai va începe trecerea imobilelor de pe vechea rețea, pe noua rețea”, a precizat Miklos Gantz, administratorul public al Brașovului. Până la finele săptămânii viitoare, se vor face toate racordurile.