TEDxBrașov înseamnă 11 speakeri din 11 domenii diferite – un Scriitor, un Chirurg, un Arhitect, un Muzician, un Coorporatist, un Realizator şi Prezentator TV, un Bloger culinar, un Inginer, un Economist, un Sociolog, un Artist fotograf, 3 Invitaţi de peste hotare: Marea Britanie, Elveţia, Germania.
Despre rezervele de energie care te fac să îți schimbi viața, vineri, la TEDxBrașov2016
0„Întâmplător”, spune Izabela, viaţa m-a aşezat şi pe mine pe un drum pe care am posibilitatea să-mi împletesc visul din copilărie, legat de medicină, şi pasiunea, descoperită ulterior, pentru jurnalism. La TEDxBrasov Izabela ne va povesti felul în care emisiunile de televiziune i-au schimbat viaţa. Izabela îşi aminteşte cu drag vorbele actorului Dorel Vişan: „Trebuie să spun unde este greşeala noastră fundamentală şi de unde ne vin toate necazurile: nu înţelegem ordinea lumii, ordinea Universului. Noi vedem numai la suprafaţă, vedem numai materia, dar în spatele materiei este energie şi în spatele energiei este conştiinţa, conceptul, sunt gândurile. Energia asta, care se împrăştie în corpurile noastre, îşi are rădăcina în gândurile noastre, în subconştientul nostru, nu în conştient”.