Omul de afaceri Horațiu Țepeș a ajuns la 36 de ani să controleze o companie care, dacă își păstrează creșterile din ultimii ani, va ajunge la afaceri de aproape 60 de milioane de euro în acest an. Pentru celebrii afaceriști brașoveni care s-au îmbogățit din fantomele platformelor industriale ale orașului ar putea constitui un exemplu de bune practici în ceea ce privește un business urcat sănătos.
„Planul nostru este ca în cinci ani (2021), business-ul Bilka să treacă de 150 de milioane de euro. Această evoluție va veni în urma investițiilor realizate an de an. În 2014 am demarat un plan investițional de 10 milioane de euro ce va fi finalizat la sfârșitul lui 2016. Investițiile bugetate pentru anul acesta se ridică la 3 milioane de euro și vizează în principal achiziția de noi linii de producție necesare închiderii seriei de investiții pentru produsele cu destinație rezidențial. Am acoperit în 9 ani peste 100.000 de case, performanță pe care alți producători le-au atins în 20 de ani. Aceste aspecte împreună cu creșterea exporturilor și extinderea la nivel regional sunt premise care ne fac să credem că cifra de 150 de milioane de euro este fezabilă pentru următorii 5 ani”, spune tânăul antrerenor.
În 2007, în primul an de existență, Bilka avea afaceri de 0,6 milioane de euro, cu doar doi angajați, atunci compania derulând doar afaceri de distribuție a țiglei metalice importate din Slovacia. Odată cu creșterea ritmului de dezvoltare a pieței construcțiilor, Țepeș a luat decizia de a investi în producție. În 2008, compania investește 200.000 euro în prima linie de producție de țiglă metalică și accesorii pentru acoperiș localizată în Brașov. La acel moment fabrica acoperea o suprafață de 4.500 mp.
La 9 ani după înființare, fabrica Bilka se întinde pe o suprafață de 45.000 metri pătrați cu destinație hale de producție, depozitare și birouri, având peste 100 de angajați. Bilka își vinde produsele prin intermediul a peste 500 dealeri, iar rețeaua de distribuție acoperă integral teritoriul României.
Citiți întreaga poveste pe Forward Brașov, prima revistă de business din Brașov