Unul dintre candidații la funcția de primar al Brașovului, Cornel George Comșa (care vorbește despre sine la persoana a treia, ca fapt divers), se lăuda în precampanie că a reușit să îi convingă pe cei de la AFI Europe România să investească la Brașov, în condițiile în care cei de la AFI cumpăraseră deja terenul de anul trecut și prevăzuseră deja construcția unui centru comercial la Brașov, precum și a unui proiect de birouri. Știrea a făcut furori, a fost redirecționată pe Facebook, și era menită să crească gradul de notorietate a candidatului.
Numai că lucrurile stau puțin altfel. Comșa este căsătorit cu o brașoveancă – Olivia Zaharia. Aceasta este fiica arhitectului Liviu Zaharia, proprietarul companiei de arhitectură L’image SRL, care colaborează cu arhitecții AFI Europe România la obținerea avizelor de construcție necesare. Aceasta este singura legătură dintre cele două părți.
În plus, Comșa mai spunea că cei de la AFI Europe se gândeau să investească în Timișoara, dar la rugămințile sale au cedat și s-au reorientat spre Brașov. Pentru oamenii care nu au în cap decât shopping, o astfel de abordare ar prinde. Dar o privire de ansamblu îți scotea în evidență faptul că Timișoara era deja plină de mall-uri, iar în primăvară s-a mai deschis un centru comercial de către fondul sud-african NEPI. În plus, pe proiecte de birouri, Timișoara este net peste Brașov, ultimul centru care va fi livrat în această vară purtând semnătura lui ulian Dascălu.
În aceste condiții, cei de la AFI nu puteau alege Timișoara, ci un loc în care își pot maximiza profitul, unde concurența nu este atât de acerbă ca la Timișoara și unde există perspecive de creștere.