Consiliul Județean Brașov a semnat contractele de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în vederea modernizării a două drumuri județene, valoarea totală a finanțării pentru acest an fiind de 25 de milioane de lei. Una dintre șoselele care ar urma să fie reabilitate este DJ 104L Dacia – Viscri – Bunești km (15 km), valoarea alocată prin PNDL pentru această șosea fiind de 19 milioane lei. Acest drum are o importanță deosebită, de când satul Viscri a devenit cea de-a doua casă pentru Prințul Charles ceea ce a atras numeroși turiști în zonă. Consiliul Județean a primit finanțare și pentru modernizarea DJ 112C Satu Nou – Dumbrăvița – Vlădeni (11,6 km), în acest caz valoarea finanțării fiind de aproximativ 6 milioane lei. „Vor fi lucrări multianuale și vrem să lansăm licitația pentru a ne apuca cât mai repede de treabă. De asemenea, vom introduce în acest pachet de licitații și drumul dintre Homorod – Jimbor și limita cu județul Harghita. Pentru a putea lansa însă licitația, aveam nevoie însă de suma necesară pentru aceste investiții, astfel că am luat 27 de milioane de lei din excedentul bugetar și vom împărți lucrările pe anii 2017, 2018 și 2019. Valoarea totală a investițiilor de pe cele trei drumuri este de 100 de milioane de lei și sperăm că vom face o economie de cel puțin 20% în urma licitației și suntem convinși că vom obține finanțare de la Guvern și pentru cel de-al treilea drum, pe care îl vom începe exclusiv cu bani de la bugetul județului”, a precizat Adrian Gabor, vicepreședintele CJ Brașov.
25 de milioane de lei de la Guvern pentru începerea lucrărilor pe drumul spre satul Prințului Charles, dar și pe „ulița” dintre Satul Nou și Vlădeni
0
Add A Comment
Alte stiri similare
În urmă cu douăzeci de ani, Google Maps a revoluționat modul în care oamenii se deplasează din punctul A în…
Un lot de covrigi cu ciocolată cu lapte sau ciocolată neagră vândut în magazinele Lidl din România este retras întrucât…
Încă un accident în care a fost implicată o mașină de intervenție a drumarilor a avut loc astăzi pe ocolitoarea…
Sala de Sport Valea Cetății din Râșnov se va umple de păsări și animale mici de rasă, în perioada 21-23…
În ședința Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Brașov a fost analizată o propunere ce vizează amplasarea unor indicatoare „Oprirea…
Compania aeriană Fly Lili, care a efectuat timp de aproape 6 luni zboruri de la Brașov spre câteva destinații importante…
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat, joi, că proprietarii de terenuri şi imobile nu vor mai trebui să plătească taxe…
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă mecanismul de actualizare a salariului minim, în funcţie de…
Polițiștii brașoveni au organizat o amplă acțiune de control în municipiul Brașov și în localitățile limitrofe. Agenții au legitimat aproape…
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de arest preventiv, după ce aceasta ar…
Așa cum vă anunța în exclusivitate Biz Brașov, zborurile charter Tel Aviv-Brașov care vor începe în luna mai 2025 au…
Retailerul francez Carrefour anunță pentru România o serie de reduceri, cuprinse între 5% și 25%, pentru 1.500 de produse. Campania, marcată…
Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri seara, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025. S-au înregistrat 254 de voturi pentru…
În perioada 31 ianuarie – 2 februarie 2025, Arena Palasport din Genova, Italia, a găzduit cea de-a doua ediție a…
După ce fosta conducere a Primăriei Braşov a achiziţionat Platforma CET actuala administraţie locală vrea să vadă care ar fi…
Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov anunță că au redeschis magazinul din Brașov, în care se vând bunuri confiscate.…
Conducerea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav își propune ca anul acesta să ajungă la peste 300.000 de pasageri, după ce…
Raiffeisen Digital Bank AG, parte a Raiffeisen Bank International AG, reconfirmă că a decis să își închidă operațiunile bancare în…
Ministerul Apărării Naționale din România intenționează să semneze contracte de apărare în valoare de 8 miliarde de euro în 2025…
Patru șaguniști au obținut rezultate excepționale la etapa județeană a Concursului Internațional de Public Speaking, organizat de English-Speaking Union și…