După ce au analizat reclamațiile depuse de brașoveni, comisarii de la Protecția Consumatorului au decis ca debranșarea de la sistemul centralizat de termoficare să se facă gratuit. Cererile de debranșare s-au înmulțit în ultima perioadă, după ce toate cele aproximativ 10.500 de apartamente au rămas fără apă caldă, ca urmare a faptului că societatea Tetkron nu mai deținea licență pentru a presta acest serviciu și a rămas și înglodată în datorii.
Până acum, debranșarea era taxată la Brașov cu 100 de lei de calorifer, așa că în cazul apartamentelor cu 4 camere, operațiunea costă de multe ori și peste 600 de lei. Oamenii s-au trezit însă amânați și suprataxați pentru a putea scăpa de sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, așa că plângerile au curs la OJPC pe această temă. Comisarii au analizat situația și au dat dreptate consumatorilor.
Debranșarea de la Tetkron costă 800 de lei. Primăria ar vrea să furnizeze apă caldă până de alegeri
În plus, furnizorul de agent termic a fost amendat pentru modul în care și-a oferit serviciile în ultima perioadă. În urmă sesizărilor, au fost efectuate controale la operatorul economic pentru fiecare reclamație în parte, iar decizia finală a fost o amendă de 10.000 lei pentru modul în care au fost furnizate serviciile cu pricină către brașoveni. Comisarii de la protecția consumatorului au mai dispus și măsură de obligare a furnizorului de a acceptă fiecare solicitare pentru debranșare.
O nouă tentativă în Consiliul Local pentru rezolvarea crizei apei calde