Autoritățile din comuna Șercaia vor să continue proiectul de introducere a rețelelor de apă și canal, iar investiția totală se cifrează la suma de 5.717.172de lei, fără TVA. Lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 15 luni și presupun și racordarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare și de apă nouă urmând să fie executate în total câte 173 de branșamente. Acest proiect presupune și amenajarea a șase noi stații de pompare. În total, se vor introduce 6,7 km de rețele de apă și alți 6,4 km de rețea de canalizare, urmând ca în sat să fie montați pe străzi și hidranți. Ofertele de la constructori sunt așteptate până în data de 30 mai, cei care se înscriu la licitație trebuind să depună și o garanție de participare în valoare de 110.350 de lei, iar ofertanții trebuie să demonstreze că au experiență în domeniu și că au executat lucrări de o astfel de anvergură în ultimii cinci ani.