Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, parte din Cineworld Group, va deschide, anul viitor, odată cu construcția AFI Palace Brașov, un multiplex la Brașov, susțin surse din piața de profil. De altfel, Cinema City este prezent în ambele centre comerciale deschise de israelienii de la AFI Europe România, dar și în cele deschise de sud-africanii de la NEPI. Compania cinematografică și-a anunțat intenția de a intra pe piața brașoveană și în 2013, când cei de la NEPI anunțau că vor să construiască un mall regional la ieșirea din oraș spre București.
În 2015, Cinema City a inaugurat 5 noi multiplexuri, în Bucureşti şi Constanţa (fiecare cuprinzând şi câte o sală 4DX), precum şi la Deva, Drobeta-Turnu-Severin şi Suceava, investiţia totală (realizată în cadrul parteneriatelor cu dezvoltatorii centrelor comerciale) ridicându-se la aproximativ 27 de milioane de euro. După acest an-record, compania a mai lansat anul acesta un multiplex cu 13 săli la Timișoara, și se va mai extinde în Buzău și Piatra Neamț.
În prezent, Cinema City deţine 25 de cinematografe în întreaga ţară. Anul trecut Cinema City România şi-a consolidat poziţia şi în interiorul grupului din care face parte şi a urcat pe locul al treilea în reţeaua Cineworld, după Regatul Unit şi Polonia, depăşind Ungaria ca număr de cinematografe şi săli, fiind urmată de Cehia, Israel, Bulgaria şi Slovacia. Multiplexurile Cinema City România cuprind numai săli complet digitalizate, sunt dotate cu tehnologie modernă şi se ridică la standardele cinematografelor din marile capitale ale lumii, precizează compania.