Pentru a promova biodiversitatea Ariei Protejate Muntele Tâmpa și pentru a crea poteci tematice în acest areal, în vederea reducerii efectelor negative ale activităților atropice asupra stării de conservare a biodiversității ariei, Asociația Renaturopa, în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov (custode al ariei), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură și Colegiul Mircea Cristea vor implementa un proiect de promovare în valoare de 25.000 de lei.
„Muntele Tâmpa este un munte agresat, în primul rând datorită faptului că se află în mijlocul unui oraș, dar și datorită comportamentului neadecvat al turiștilor, începând de la aruncarea unor deșeuri, până la producerea unor zgomote care deranjează fauna, în primul rând. Totodată, această urbanizare haotică, care tot urcă pe munte, este tot o agresiune asupra ariei protejate”, a explicat coordonatorul proiectului, Oliviu Pop, reprezentant al Renaturopa. „Dorim să valorificăm biodiversitatea Ariei Protejate Muntele Tâmpa și crearea de poteci tematice în arealul natural amintit, pentru a reduce efectele negative ale activităților atropice asupra stării de conservare a biodiversității ariei”, a precizat Ramona Ganera, responsabil comunicare al proiectului.
Poteca va pleca de la Bastionul Țesătorilor
Conform inițiatorilor, proiectul își propune crearea unei poteci tematice dedicată florei și fluturilor de pe Muntele Tâmpa, în lungime de câteva sute de metri, cu plecare de la Bastionul Țesătorilor până în Șaua Tâmpei. Poteca va fi recunoscută printr-un șablon care va reprezenta un fluture, având în vedere că în această arie protejată trăiesc 980 de specii de fluturi, din cele 4.000 aflate în toată țara. Aceasta se suprapune pe traseul de „bandă albastră” și se intersectează cu traseul „triunghi galben”, până în Șaua Tâmpei. Pe traseul potecii vor fi amplasate puncte de informare, create puncte de observare tip popas și difuzate materiale informative și de promovare a biodiversității de floră și lepidoptere. La telecabina de urcare pe Muntele Tâmpa va fi amenajat un punct de informare video unde se vor derula imagini și informații pentru turiști și localnici cu privire la trasee.
Activitățile proiectului vizează și acțiuni de interpretare și explicare a particularităților zonei, derularea de sesiuni de educație ecologică prin formarea a 30 de Junior Rangers, acțiuni de ecologizare cu voluntari, precum și continuarea și dezvoltarea programului de voluntariat inițiat de custodele ariei protejate Muntele Tâmpa, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov.