Cea de-a doua procedură de depunere a dosarelor pentru concursul de manager al Teatrului Sică Alexandrescu a fost finalizată, înscriindu-se doi candidați, față de 6 candidați, cât au fost la concursul din vara anului trecut. Cei doi care s-au înscris în această competiție nu sunt brașoveni, iar până în data de 24 mai, comisia de concurs (care este formată din 4 specialiști și 2 reprezentanți ai Primăriei Brașov) va trebui să analizeze planurile manageriale prezentate de către aceștia. „În 25 mai, se vor afișa rezultatele, iar pe 26 mai este cea de-a doua etapă, respectiv interviul. Sperăm ca de această dată să finalizăm procedura, iar de la începutul lunii iunie, Teatrul să aibă un manager”, a precizat viceprimarul Brașovului, Ciprian Bucur.
Termenul de depunere a contestațiilor este de 3 zile după afișarea rezultatelor finale, iar dacă nu vor exista contestații, procedura se va finaliza în 3 iunie. Dacă vor fi contestații, noul manager își va primi postul abia în data de 9 iunie, asta dacă unul din cei doi candidați va lua notă de trecere, respectiv va obține peste nota 7. La concursul din vara anului trecut, nici unul dintre cei 6 candidați nu a obținut însă nota de trecere. Ciprian Bucur a precizat că odată finalizat concursul de la Teatru se va lansa cel pentru ocuparea postului de director al Filarmonicii, iar abia apoi cel pentru Operă.