Vineri, 22 aprilie, ora 11.00 Teatrul „Sică Alexandrescu” invită tinerii spectatori braşoveni la o întâlnire cu universul lui Caragiale, transpus scenic de către actorii: Marius Cisar, Vlad Jipa, Marius Cordoş, Maria Gârbovan, George Custură, Ligia Stan, Mirela Borş, Oana Hui, Relu Siriţeanu, regizorul Mihai Manolescu şi scenografa Luana Drăgoescu.
D’ale lui Nenea Iancu sau Lanţul slăbiciunilor, dramatizare de Oana Răsuceanu, după Schiţe de Ion Luca Caragiale este un nou spectacol ce intră în repertoriul teatrului braşovean, un spectacol dedicat copiilor şi copilăriei.
Personajele din Lanţul slăbiciunilor, Vizita, Bubico, Un pedagog de şcoală nouă sunt aduse pe scenă rând pe rând de caruselul de la târgul de Moşi care se învârte necontenit, în timp ce ochiul vigilent al autorului care „simte enorm şi vede monstruos” le urmăreşte. Amuzamentul este garantat, în timp ce un „Mitică” strigă fără oboseală: „turtă dulce, panorame, baloane, soldaţi, lampioane, limonadă, fracuri, decoraţiuni, cerşetori, ciubere copii, miniştri, pungaşi de buzunare…”, iar morala se insinuează pas cu pas. Morala îi vizează pe copii, dar cu siguranţă mai mult pe părinţi, căci metehnele acestei naţii chiar dacă s-au mai „revizuit, pe ici pe colo”, au cam rămas aceleaşi în punctele „esenţiale”.