Compania IAR Ghimbav va demara pe 1 mai un proces de recrutare pentru aproximativ 25 de posturi. Printre posturile disponibile se află cele de tinichigiu structurist aviaţie (1 post), lăcătuş mecanic (1 post), vopsitor (2 posturi), inginer producţie (1 post), servant pompier (1 post), tinichigiu structurist aviaţie (6 posturi), lăcătuş mecanic (1 post), inginer mecanic producţie (1 post), inginer mecanic (2 posturi), inginer electric (1 post), mecanic aviaţie (4 posturi), subinginer mecanic (1 post), controlor trafic aerian (1 post), inginer economist (1 post).
Potrivit unor surse din interiorul companiei, posturile sunt însă pe o perioadă determinată, deoarece media de vârstă a angajaților este una înaintată. „Noii angajați vor avea contracte pe perioadă determinată până când actualii angajați vor ieși la pensie. Dacă am fi făcut angajările doar atunci când ieșeau actualii salariați la pensie nu am mai fi avut timp să îi pregătim”, susțin surse din cadrul companiei.
IAR Ghimbav și-a bugetat pentru anul acesta venituri de 92,91 milioane de lei (puțin peste 20 de milioane de euro), în scădere cu o treime față de veniturile obținute anul trecut, se arată în Bugetul de Venituri și Cheltuieli. Potrivit documentului amintit, cheltuielile ar urma să scadă cu 28,2%, de la 123 de milioane de lei la 88,31 milioane de lei. În aceste condiții, compania și-a bugetat un profit net de 3,464 milioane de lei, în scădere de patru ori față de rezultatul de 13,992 milioane de lei atins la finele anului trecut.
Potrivit documentului citat, anul acesta cheltuielile de natură salarială ar urma să crească cu 26,3%, de la 14,07 milioane de lei la 17,76 milioane de lei. Cheltuielile cu salariile ar urma să crească cu 18,8%, de la 12,71 milioane de lei la 15,10 milioane de lei, în timp ce bonusurile se vor dubla, de la 1,35 milioane de lei la 2,67 milioane de lei. De asemenea, conducerea companiei prognozează că numprul de angajațI ar urma să crească anul acesta cu încă 20 de persoane, până la 336. Angajații IAR Ghimbav au protestat anul trecut, după ce timp de mai mulțI ani nu au putut să îșI negocieze majorări salariale, deoarece compania este controlată de stat, cu toate că este una profitabilă șI fără datorii la stat.
Producătorul de componente pentru elicoptere IAR Ghimbav şi-a asigurat vânzări de cel puţin 60 milioane de lei pentru fiecare din următorii trei ani, în urma unei comenzi de la Ministerul Apărării pentru reabilitarea flotei de elicoptere. Compania controlată de Ministerul Economiei şi cel al Muncii va semna cu Ministerul Apărării un acord-cadru pe trei ani şi cu valoarea de 192 milioane de lei (fără TVA) pentru reparaţii capitale la elicopterele IAR-330 PUMA SOCAT, arată un anunţ de achiziţii publice. Aparatele SOCAT sunt elicoptere de atac specializate pe combaterea tancurilor.
Reparaţia unui elicopter costă în jur de 2 milioane de euro, în timp ce un aparat nou ar costa 12 milioane de euro, potrivit declaraţiilor anterioare ale conducerii IAR. Cum valoarea, inclusiv TVA, a contractului încheiat cu ministerul este de 53 milioane de euro, acesta ar viza reabilitarea unui număr de 26 de elicoptere.