În următoarea ședință de Consiliu Local se va supune aprobării un proiect de hotărâre ce vizează încheierea unui parteneriat între Primăria Brașov, Airbus Helicopters Industries, Colegiul Tehnic Transilvania și Inspectoratul Școlar în vederea deschiderii unei noi școli profesionale în sistem dual, pe modelul Școlii Kronstadt.
Ținând cont că Școala Profesională Kronstadt are deja o cerere mult prea mare în comparație cu numărul de locuri disponibile, primarul George Scripcaru a precizat încă de la începutul acestui an că intenția municipalității este de a înființa noi unități școlare pe acest model. Una dintre acestea ar urma să pregătească copiii tot în domeniul producției industriale pentru a suplini oferta de la Kronstadt, iar aceasta ar urma să fie deschisă în parteneriat cu Aribus la Colegiul Transilvania. “Suntem în discuții avansate pentru realizarea celei de-a doua școli în sistem dual. Următoarea etapă va fi prezentarea în Consiliul Local a protocolului dintre Primăria Brașov – Airbus – Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Transilvania. Ne propunem ca acest parteneriat să devină funcțional începând din toamnă. O a treia școală pe acest sistem pe care vrem să o deschidem, va fi aceea ce vizează pregătirea elevilor în domeniul HORECA”, a explicat primarul Brașovului.
Airbus va angaja cu prioritate absolvenții școlii
În conformitate cu acest parteneriat, Airbus ar urma să doteze atelierele Colegiului Transilvania cu echipamentele necesare derulării orelor practice, să sprijine promovarea ofertei educaționale a Colegiului Tehnic Transilvania, dar și să asigure accesul cadrelor didactice la formarea specifică în funcție de nevoile de formare ale acestora. De asemenea, Airbus se obligă să angajeze cu prioritate absolvenți ai școlii. Printre dotările care ar urma să fie aduse în atelierele colegiului, de pe strada Panselelor, ar urma să fie chiar și un elicopter.
De cealaltă parte, Primăria va trebuie să asigure bugetul necesar funcționării Colegiului și reabilitarea imobilelor, dar și să se implice în promovarea ofertei educaționale.
Școala Profesională Kronstadt și-a deschis porțile din anul școlar 2012 – 2013. Această instituţie de învăţământ a fost prima din România în care mai multe societăţi comerciale s-au implică, alături de Municipalitate şi Inspectoratul Şcolar Braşov, în pregătirea profesională a unor potenţiali viitori angajaţi, implicare care s-a concretizat atât în alegerea specializărilor şi a curriculei de învăţământ, cât şi în suportul financiar acordat elevilor și dotarea cu echipamente a atelierelor școlare.
Școlile profesionale, tot mai căutate
Conform datelor oficiale, în ultimii 5 ani interesul elevilor pentru învățământul profesional a fost tot mai mare, astfel că de la 12.382 de elevi înscriși la începutul anului școlar 2011-2012 s-a ajuns la 65.389 elevi în prezent. De altfel, în anul școlar 2014-2015, peste 53% din elevii înscriși în clasa a IX-a, respectiv un total de 100.733 elevi, au ales învățământul liceal filiera tehnologică și învățământul profesional. Ministerul Educației menționează că a colectat de la 3.770 de firme solicitări cu privire la formarea profesională desfășurată prin învățământul profesional cu durata de trei ani, iar aceste cereri au fost curpinse în planurile de școlarizare pentru anul școlar 2015-2016.