Lucrările de modernizare a Pieței de Miercuri vor demara după Sărbătorile Pascale, respectiv pe data de 5 mai. Contractul a fost adjudecat la finele anului trecut, abia după cea de-a patra procedură de licitație la care s-au înscris trei ofertanți. Cea mai bună ofertă din punct de vedere economic care a corespuns și criteriilor de eligibilitate a fost a firmei Agetaps, care a oferit un preț de 1.943.549,69 lei, fără TVA, față de valoarea estimată de 1.980.826,96 lei.
Lucrările ar urma să dureze cinci luni, timp în care comercianții își vor suspenda în totalitate activitatea, după cum a precizat primarul George Scripcaru. În conformitate cu proiectul întocmit de către firma M2 Studio SRL, pe care constructorul va trebui să îl respecte în cel mai mic detaliu, locul actualului „bazar” se va amenaja o construcţie uşoară cu ventilaţie naturală, astfel încât să asigure un comerţ civilizat în condiţii normale, atât pentru comercianţi, cât şi pentru clienţi. Pereţii de închidere şi învelitoarea vor fi realizate din panouri tip sandwich, iar în noua hală se vor amenaja 65 de spaţii comerciale, birouri administrative, spaţii de depozitare şi grupuri sanitare. Spațiile de comercializare vor avea forma unor mici magazine, pe dimensiunile actualelor tarabe, dar care vor asigura un mediu acoperit, uscat, astfel încât mărfurile să poată fi comercializate în cele mai bune condiţii.