A trecut o lună de când Comisia de Circulație care funcționează în cadrul Primăriei Brașov a adoptat la solicitarea Poliției Rutiere o serie de măsuri cu scopul declarat de a crește siguranța în trafic a pietonilor. Unele măsuri au fost considerate exagerate atât de șoferi, ținând cont că unele străzi sunt împânzite de limitatoare de viteză, cât și de pietoni, care ar urma să rămână fără treceri în anumite zone.
Una dintre trecerile care a fost propusă a fi desființată de către Poliție Rutieră este cea de pe Calea București, de la intersecția cu străzile Soarelui și L.C. Babeș, unde anul acesta au avut loc două accidente dintre care unul a fost mortal. Locatarii din zonă nu au stat cu mâinile în sân și prin intermediul consilierului local Radu Iov au strâns peste 260 de semnături împotriva desființării zebrei, semnături care au ajuns însoțite de un memoriu pe masa polițiștilor rutieri. Aceștia au susținut că decizia privind renunțarea la desființarea zebrei rămâne la latitudinea Comisiei de Circulație, din care fac parte atât reprezentanți ai Poliției, ai direcțiilor de specialitate din Primăria Brașov, dar și ai rețeliștilor. Aceasta întârzie însă să se întrunească, iar în ședința de ieri a Consiliului Local și consilierul local Iulian Mara a anunţat că a organizat o astfel de campanie. „Am strâns 226 de semnături de la locuitorii din zona Astra. Cu cele strânse de Radu Iov sunt aproape 500, număr care cred că este suficient de mare pentru a se lua în considerare renunţarea la desfiinţarea acestei treceri. Opinia braşovenilor este că respectiva trecere trebuie păstrată. De asemenea, oamenii spun că acolo ar putea fi instalat un semafor cu temporizator”, a explicat Mara, care a ținut să sublinieze faptul că montarea acestor limitatoare, dar și scăderea limitei de viteză la 50 km/h a dus la aglomerarea străzilor din municipiu. „Din cauza limitatoarelor, echipajele de intervenţie au probleme. Cred că aceste măsuri trebuie reanalizate, iar multe astfel de dispozitive ar putea fi demontate”, a punctat consilierul local.
Aproximativ 80 de treceri au limitatoare
Totodată și primarul George Scripcaru a precizat că în viitoarea ședință a Comisiei de Circulație va solicita reevaluarea măsurilor propuse la începutul lui martie, considerând că unele dintre acestea sunt „excesive”. În total, în municipiul Brașov sunt aproape 80 de treceri de pietoni unde au fost montate în ultimele săptămâni limitatoare de viteză.