Complexul Agrement, care a fost administrat de către Consilprest SRL, societate în subordinea Consiliului Județean Brașov, are lacătul pe ușă din luna noiembrie a anului trecut, după ce autoritățile județene au decis ca acesta să fie închis pe timp de iarnă. Intenția conducerii CJ Brașov a fost de a închiria clădirea, numai că la licitația publică de la începutul acestui an nu s-a prezentat nici un ofertant. Potrivit anunțului de licitație, prețul de pornire al acesteia a fost de 318.710 lei/an (peste 72.000). Inițial, propunerea executivului județului era de a se închiria imobilele pe o perioadă de trei ani, însă consilierii județeni au decis prelungirea perioadei la cinci ani, cu obligativitatea execuției unor investiții de către chiriași.
Porțile complexului rămân închise până la vară
Acum, executivul județului vrea ca acest preț să fie reevaluat, respective diminuat, în vederea organizării unei noi licitații. Demararea procedurii urmează să fie supusă aprobării consilierilor județeni în ședința de astăzi. Tot astăzi, consilierii vor decide și încetarea activității de management a Consilprest SRL la Complexul Agrement Tâmpa. Cum această bază nu va putea fi licitată până în luna mai, este posibil ca „Agrementul” să fie închis cel puțin până la începutul verii. Adunarea Generală a Asociaților Consilprest a luat decizia ca de la 1 noiembrie, pe toată perioada iernii, să se închidă atât bazinul care funcționează în imobil, cât și barul, dar nu s-a decis și predarea imobilului către Consiliul Județean, motiv pentru care CJ Brașov a dat în judecată compania.
Și Baza Sportivă Olimpia ar urma să fie scoasă la închiriat, aleșii județeni aprobând încă din toamna trecut realizarea unei noi evaluări, astfel încât să se poată fixa un preț de pornire.