Am urmărit în ultima perioadă întreaga nebunie iscată de accidentele produse pe trecerile de pietoni. Politicienii au sărit să acuze Primăria, că nu luminează trecerile, dar e de înțeles – e an electoral. Aceeași politiceni care salutau mărirea vitezei în oraș, pentru că trăim într-un secol al vitezei, săreau la gâtul administrației. Asta după ce alte orașe importante ne dau ca exemplu pentru fluidizarea circulației, pentru modul în care a fost făcută infrastructura stradală a Brașovului.
Rezultatul, după cum vedeți, este un șir lung de „polițiști morți” aruncați prin tot traficul. Nu este soluția ideală, dar dacă s-a cerut intervenția administrației, aceasta a intervenit cu ce a avut la îndemână.
Mai mult, chiar și vedeta de Facebook Marian Godină s-a trezit să spună că în principiu pietonii sunt vinovați pentru că nu sunt atenți când trec strada și nu se uită pe toate benzile că poate-poate un șofer mai pierdut în spațiu se crede rachetă și bagă suta prin oraș.
Ceea ce nu înțeleg este unde sunt polițiștii vii, cei care fluieră în trafic și dirijează circulația. Apariția unui astfel de „balerin” măcar o dată la trei străzi poate ar mai băga niște minți în capetele celor care se cred pe pista de Formula 1 prin oraș. Sau odată cu Tămârjan i-au săltat pe toți cei care ieșeau pe stradă, sau ăștia care au rămas nu vor să ajungă în situația fostului șef al poliției rutiere… Cert este că pe vremuri, când vedeai caschetele prin trafic, nu îți mai venea să bagi viteză și parcă erai și un pic mai atent când treceau copiii strada. Ba erai mai atent și când mergeai prin bălți să nu îi stropești pe pietoni. Dar punctele de vedere ale șoferilor le știm – legea permite, de ce să nu băgăm viteză?
Societatea s-a schimbat. Trăim în viteză, muncim în viteză, mâncăm în viteză. Poate că puțin respect pentru toți participanții la trafic nu ar strica – fie ei pietoni, fie bicicliști, fie chiar și șoferi. Pentru că adesea când șoferii se șicanează în trafic și se iau la întrecere, pietonii au de suferit!
Din aprilie limita de viteză din oraș va scădea cu zece kilometri. Sunt absolut convins că vor fi în continuare accidente pentru că teribiliști la volan sunt mulți. Iar pe străzi sunt puțini polițiști vii!
3 comentarii
E nevoie si de politisti vi-activi si de cei „morti”, altfel nu poti sa ii opresti pe teribilisti si vitezomani.
Din punctul meu de vedere, limitatoarele de viteza („politisti morti”) nu si-au dovedit eficacitatea, drept dovada numarul mare de accidente petrecute in Brasov la nivelul trecerilor de pietoni. Rolul lor nu este altul decat acela de a contribui activ la „starea de sanatate” a autoturismelor noastre si de a mai face cu bani firmele care le monteaza. Cu banii cheltuiti inutil pe limitatoare s-ar putea monta semoafoare inteligente la trecerile de pietoni, care sunt clar mai sigure pentru participantii la trafic.