Șeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Cătălin Homor, a anunțat că, în anul 2021, odată cu finalizarea tronsonului Sibiu-Piteşti, vom avea Constanţa legată de frontiera de vest a ţării printr-o autostradă continuă.
„Mi-am propus să iau la pas fiecare şantier în parte. (…). Principalele problemă este autorizarea lucrărilor de construcţii, scoaterea terenurilor (pe care urmează să treacă autostrăzile) din circuitul agricol sau din circuitul forestier, modalitatea de concepere a proiectelor, se pleacă de la studiu, nu de la proiect, adică îi e favorabil constructorului, nu beneficiarului”, a explicat Homor. Referitor la autostrada demolată, Șeful CNADNR explicat că poate să fie deschisă traficului în luna septembrie, dacă nu sunt contestaţii.
„Analizăm şi varianta de reparare cu forţe proprii, pe banii constructorului, pentru că acesta are depuse nişte garanţii pe care noi putem să le executăm. (…). Nu sunt genul să dau kilometri. Cei 90 anunţaţi este posibil să fie şi mai mulţi, dar şi mai puţini. (…). Proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov poate merge în paralel cu Piteşti-Sibiu, nu ar fi o problemă. Licitaţia pentru lotul 1, cum ştiţi, a fost anulată. Tot aşa şi la 3-4. La lotul 5 sunt 10 ofertanţi, sperăm să-i selectăm cât mai curând”, a declarat directorul general al CNADNR. Acesta a anunțat că de la 1 februarie au demarat lucrările pentru finalizarea porțiunii de autostradă Bucureşti-Moara Vlăsiei.
„Cu opt luni garanţie, ar putea fi funcţional în 18 luni. Va intra în Bucureşti pe la Mobexpert, acolo va fi descărcarea, cu un sens giratoriu mare. Proiectanţii au luat în calcul toate variantele, sunt sigur că aceasta este cea mai bună. Auosrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni este doar o linie pe hartă. Implementarea unui astfel de proiect durează, cum am spus, 6-8 ani”, a precizat Homor.
Autostrăzile Brașov – Comarnic și Sibiu – Pitești pot fi făcute în același timp
0
Add A Comment
Alte stiri similare
Duminică, 27 aprilie, între orele 9.00 și 18.00, RATBV suplimentează semnificativ numărul de autobuze / troleibuze: „Mențiune pentru linia 50:…
Polițiștii din Voila efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, după ce,…
Există anumite restricții pe care furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor pe motiv că informațiile furnizate de aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile…
Lunea și marțea viitoare, în intervalele orare cuprinse între 06:00 – 07:00, 12:00 – 13:00 și 16:00 – 17:00, se…
Elevii și copiii de grădiniță revin pentru ultimul modul de școală din acest an școlar, pe 28 aprilie, potrivit calendarului…
Alpin Resort Hotel, K2 Alpin și universul eclectic Sip Sip Cabaret te invită să intri în atmosfera vibrantă a primăverii…
Partidul Oamenilor Tineri (POT) obligă persoanele care vor să fie reprezentanți ai partidului în secțiile de votare să facă o…
Pentru că venit sezonul căpușelor, medicul Tudor Ciuhodaru ne avertizează că înțepătura unei căpușe ne poate trimite direct la neurologie…
(P) Într-o perioadă în care empatia este mai necesară ca oricând, românii au dovedit din nou că solidaritatea nu este…
La Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov s-a desfășurat un exercițiu privind gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu.…
O agenție de turism românească profită de existența noului aeroport de la Brașov și organizează un circuit educativ în Polonia,…
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri dimineață o atenționare de tip Cod Galben, valabilă începând de sâmbătă, 26 aprilie, ora…
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a demarat implementarea unui sistem modern de accesibilizare a sediului propriu, precum…
Circulația spre Sighișoara se desfășoară foarte greu la acest moment (vineri, ora 11) pe DN13 în sensul spre Sighișoara, din…
Începând cu 10 aprilie 2025, pe portal.just.ro, apar înregistrate peste 120 de dosare în care se cere suspendarea și anularea…
RATBV reia de luni, 28 aprilie, efectuarea curselor dedicate elevilor și cadrelor didactice și nedidactice, traseele și orarele de circulație…
Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, prognoza meteo valabilă în intervalul 28 aprilie – 26 mai. Potrivit meteorologilor, vremea…
Dezvolatorul Ozone Park Invest SRL intenționează să demareze un nou proiect imobiliar în noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul, pe…
Primarul Brașovului George Scripcaru a tras un semnal de alarmă cu privire la lucrările de defrișare ce se desfășoară pe…
Meta promite, din nou, că va face curăţenie pe Facebook, având în vedere de data aceasta conturile care fac spam.…