În conformitate cu un act normativ emis încă din 2012, până la finele anului trecut, toate organizațiile non-guvernamentale trebuiau să se acrediteze pentru serviciile sociale oferite însă prea puține s-au și conformat. De exemplu, în cadrul Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale de pe strada Panselelor funcționau 14 ONG-uri, însă numai 3 dintre ele s-au acreditat. Viceprimarul Brașovului Adina Durbacă a precizat că fără acreditare, acestea nu mai pot presta servicii sociale, trebuie să își suspende activitatea, astfel că vor rămâne și fără sediile puse la dispoziție în cadrul Centrului Multifuncțional. „DSS a notificat toate ONG-urile încă din luna decembrie a anului trecut, anunțându-i care sunt prevederile legale în domeniu, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să mai avem o întâlnire și vom lua măsurile ce se impun, pentru că ele nu îți mai pot desfășura activitatea în incinta CMSS, atâta vreme cât nu sunt licențiate”, a explicat Adina Durbacă.
Șefa Direcției de Servicii Sociale Brașov, Mariana Topoliceanu, a subliniat faptul că în conformitate cu prevederile legale, condițiile de acreditare sunt foarte stricte, pentru fiecare tip de serviciu furnizat, asociația trebuind să aibă personal de specialitate. Cele 11 ONG-uri nu au făcut nici măcar dovada că au depus dosarul de licențiere, însă în cazul în care vor intra în legalitate se va continua colaborarea cu acestea. „Dintre cele 14 ONG-uri, până la acest moment ne-au parvenit numai trei acreditări, drept pentru care, dat fiind faptul că proiectul privind realizarea CMSS mai are o perioadă de monitorizare post implementare de trei ani de zile ne vedem obligați să ca în următoarea perioadă să lansăm un apel către toate ONG-urile și asociațiile non-profit din Brașov, ca cei care sunt acreditați și sunt oferă servicii pe acest segment să vină și să ne facă o ofertă, pentru că în acest moment, evident, nu mai putem să acordăm susținere financiară celor neacreditate care sunt care sunt în centru”, a precizat viceprimarul Brașovului.
150 de brașoveni beneficiau lunar de serviciile ONG-urilor
Pe lângă faptul că ONG-urile neacreditate nu își mai pot desfășura activitatea în cadrul CMSS, acestea nu vor mai putea primi nici subvenții de la bugetul local. „La această oră sunt acreditate doar Asociațiile Rază de Speranță, Copii Abandonați și Asociația Nevăzătorilor, aceasta din urmă depunând la noi doar acreditarea ca furnizor de servicii sociale, făcând astfel dovada că a solicitat Ministerului Muncii eliberarea licenței pentru anumite tipuri de servicii sociale”, a completat Topoliceanu. De serviciile celor 14 ONG-uri beneficiau lunar aproximativ 150 de persoane, apărând astfel o criză în ceea ce privește acordarea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități.