Consiliul Județean Brașov și-a definitivat bugetul alocat în acest an pentru întreținerea și reparația drumurilor județene. Astfel, bugetul total alocat acestui capitol este de 15,6 milioane de lei, una dintre cele mai mari sume, de 4,11 milioane de lei, fiind alocată pentru lucrări de plombare a carosabilului. Una dintre cele mai importante lucrări de reparații va fi executată pe DJ 105A care face legătura între Rupea – Dacia și Jibert, fiind alocate în total 1,15 milioane de lei pentru această șosea. Alte 66.505 lei vor fi folosite pentru lucrări de plombare pe șoselele din zona Brașovului, iar 390.388 de lei pentru lucrări de reparare a DJ 102 P care leagă Predealul de zona Trei Brazi. Alte 2 milioane de lei vor fi folosite pentru lucrări de plombare a gropilor de pe alte șosele, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, precizând că reprezentanții Serviciului de Drumuri din cadrul instituției au început de ieri inspectarea acestor șosele.
„Au fost trimiți oameni în teren, iar pe mașina cu care aceștia se deplasează este instalată o cameră, drumurile sunt filmate, astfel că vom putea localiza mai ușor unde sunt gropi sau alte probleme pe aceste șosele”, a explicat Gabor. Totodată, acesta mai afirmat că anul acesta au fost reduse aproximativ la jumătate fondurile alocate pentru pietruirea unor drumuri județene, întrucât aceste lucrări erau ineficiente. „Am alocat 700.000 de lei pentru pietruiri care vor fi folosite doar pentru drumurile unde se impun astfel de lucrări, cum ar fi Ormeniș – Augustin sau Paloș Ardeal – Beia. De asemenea, pentru aceste lucrări de pietruire vom cere garanție de un an, astfel ca să nu mai avem surprizele neplăcute pe care le-am întâmpinat până acum”, a punctat Gabor.
Alte 400.000 de lei au fost alocate pentru tratament bituminos pe DJ 103 D Viștea de Jos – Viștea de Sus, 580.405 lei pentru covor bituminos pe DJ 103 B Parău – Grid, iar 67.037 de lei pentru reparațiile la trei poduri: de pe DJ 104 K (Comăna de Jos – Ticușu Vechi), DJ 132 C (Criț – Meșendorf), DJ 104 L (Dacia – Viscri Bunești) și tot pe DJ 104 L reparația unor podețe tubulare.
Pe unele drumuri au fost „defrișate” și indicatoarele
Adrian Gabor a subliniat faptul că anul acesta a fost suplimentată consistent suma alocată pentru siguranța circulației, de la 1,2 milioane de lei în 2015 la 3 milioane de lei în 2016. „siguranța circulației înseamnă marcaje rutiere, indicatoare, lucrări de igienizare a acostamentelor sau curățarea rigolelor. Multe drumuri, deși sunt asfaltate, nu sunt marcate și se circulă destul de greu pe timp de noapte sau atunci când sunt intemperii, fiindcă nu ai după ce te ghidezi. De asemenea, au apărut situații în care s-au tăiat copacii de pe marginea drumurilor și, odată cu ei, au dispărut și indicatoarele rutiere, astfel că există riscul producerii de accidente rutiere mai ales dacă avem curbe periculoase nesemnalizate, cum s-a întâmplat pe drumul dintre Codlea și Vulcan. Am luat la mână aceste drumuri, iar anul acesta vom semna un contract pentru efectuarea acestor lucrări”, a punctat Adrian Gabor.
Nu în ultimul rând, pentru deszăpezirea arterelor județene în sezonul 2015-2016 a fost prevăzută suma de 6,74 milioane de lei, dar ținând cont că a fost o iarnă destul de blândă, Adrian Gabor este de părere că se vor mai face economii la acest capitol.
Mai puține drumuri județene
Adrian Gabor că în cursul acestui an, mai multe drumuri județene vor fi declasate în drumuri comunale, ținând cont că nu îndeplinesc cerințele pentru un drum județean, iar autoritățile locale ar putea accesa finanțări nerambursabile de la Guvern pentru reabilitarea acestor. La finele anului trecut, când s-au semnat contractele pentru deszăpezirea rețeaua de drumuri județene măsura 754 de kilometri însă aceasta ar mai urma să se diminueze cu cel puțin 200 de km, iar CJ Brașov să rămână cu administrarea a aproximativ 40 de drumuri.