Municipiul Brașov are de recuperat 36.289.000 de lei de la Uniunea Europeană, respectiv finanțări nerambursabile care nu au fost încă decontate pentru lucrările efectuate până la finele anului trecut. Șeful Serviciului Buget din cadrul Primăriei Brașov, Maria Oprea, a precizat că sumele au fost achitate constructorilor din bugetul municipalității, pentru a nu fi înregistrate datorii, iar acum se așteaptă rambursarea banilor de către Uniunea Europeană. Astfel, 18,73 de milioane de lei are de primit Brașovul pentru proiectele derulate cu finanțări de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 2.072.000 de lei pentru proiectul pepinierei implementat cu bani de la Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală și 15,48 milioane de lei din Programul de Cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene.
Alte stiri similare
De 1 mai, în mod tradițional se pleacă la mare, dar sunt și turişti care caută liniştea la munte. Doar că,…
Salariații din România vor beneficia de un weekend prelungit. După zilele libere de Paște, românii se pregătesc să se bucure…
Recent, Banca Transilvania și Medicover au anunțat un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private. Astfel, cetățenii cu probleme…
Avansul pe care trebuie să îl dai pentru un credit de 50.000 de euro prin programul „Noua Casă 2025”
Programul Noua Casă 2025 este din nou accesibil. Cătălin Leonte, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru…
Vremea ploioasă nu i-a speriat astăzi nici pe brașoveni, dar nici pe turiști. Aceștia au venit în număr mare pentru…
Sâmbătă seara, una dintre mașinile Poliției Locale Brașov a ajuns pe platforma de ridicări auto, spre amuzamentul trecătorilor. Autovehiculul se…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rece valabilă până în 29 aprilie, ora 10.00. Potrivit meteorologilor,…
Prima atestare documentară a obiceiurilor Junilor din Şcheii Braşovului datează din 1728. Junii sunt împărţiţi în mai multe societăţi. Cei…
Ploile torențiale au inundat mai multe străzi din Râșnov. „Din cauza precipitațiilor abundente care au căzut în ultimele ore, pe…
Românii care au depus bani înainte de 1990 la CEC pentru a-și cumpăra o Dacie vor primi acum o despăgubire, după 35…
Tradiționala Paradă a Junilor va avea loc astăzi, în duminica Tomii. Cetele de juni se vor aduna în Piaţa Unirii,…
Cinci ciute/cerboaice au fost filmate de camerele cu senzori amplasate în Parcul Natural Bucegi. Reprezentanții Administrației Parcului Natural Bucegi spun…
Peste 250 de locuri pentru pregătirea viitorilor ofițeri, maiștri militari și subofițeri MAI sunt scoase la concurs în sesiunea iunie-august…
Scene de necrezut într-o comună din județul Argeș. Polițiștii sunt pe urmele unui șofer, care a lovit o cățelușă cu…
Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de ploi torențiale, valabilă în intrevalul 26 aprilie 2025, ora 14:00 – 26…
Polițiștii brașoveni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 11 din județul Brașov. „Astfel, având…
Cu trei locații active, 53 de căsuțe finalizate și alte 10 în construcție, Moon Resorts construiește accelerat și vizează atragerea…
Scenariu îngrijorător pentru România. Fondul Monetar Internațional atrage atenția că urmează o scădere a populației cu aproape un milion de…
Un cuplu din București a plătit o notă uriașă la o pensiune din Întorsura Buzăului. Într-o postare pe rețelele sociale,…
CEC Bank acordă şi în 2025 credite prin Programul „Noua Casă”, cu dobânzi reduse, IRCC + 1,90%, pentru cei care îşi…